România, lovită de două virusuri care vor funcționa simultan! Avertisment al unui medic român

Vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, Emilian Popovici, a atras atenția asupra ceea ce ar urma să se întâmple în foarte scurt timp. Este vorba de două virusuri care vor funcționa simultan.

Vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, Emilian Popovici, a tras un semnal de alarmă care îi vizează pe toți românii. El a susținut că numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus va crește, deși rata de transmitere a COVID-19 este constantă din luna august.

„De la 1 august ne aflăm la un număr bazal de reproducție 1, adică rata de transmitere e constantă. Nu e așa de rău, pentru că putea să crească, dar situația nu poate fi interpretată ca bună, pentru că urmează trei evenimente pe care nu le putem evita: întoarcerea oamenilor din concediu ceea ce înseamnă aglomerare în transportul în comun, urmează deschiderea anului școlar care poate implica probleme dacă nu sunt luate deciziile corecte, adică unde se deschid școlile și unde nu și dacă copiii și aparținătorii nu respectă regulile. E foarte importantă relația care va fi între copii și părinți și mai ales între copii și bunici.

În al treilea rând, după toamnă urmează iarna, iar din noiembrie, odată cu scăderea temperaturilor sub 10 grade ne așteptăm la apariția virusului gripal și la reactivarea Sars-Cov-2. În mod cert, aceste două virusuri vor funcționa simultan în această iarnă și trebuie atenție foarte mare din partea autorităților cu privire la aprovizionarea cu vaccin antigripal. Populația trebuie să înțeleagă utilitatea acestui vaccin antigripal, altfel, va fi un dublu necaz dacă faci și infecția cu COVID, și gripă”, a declarat Popovici la Digi 24.

Până sâmbătă, pe teritoriul României au fost confirmate 93.864 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Alte 38 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând la 3.850, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Potrivit GCS, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 38 de decese – 28 bărbaţi şi 10 femei – ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Ialomiţa, Mureş, Neamţ, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Bucureşti.

Dintre acestea, un deces a fost deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

Conform GCS, 35 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar trei pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi.