Pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii la nivel mondial și în România. Medicul șef al Secției de Boli Infecțioase de la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, Rareș Pătru, este de părere că valul patru al pandemiei este, de fapt, un tsunami. Specialistul este de părere că tulpina Delta este mult mai contagioasă decât celelalte, subliniind că aceasta îi afectează și mai mult pe copii.
Un cunoscut medic avertizează cu privire la valul patru: Este un tsunami
În cadrul unui eveniment medical, doctorul Rareș Pătru a precizat că nu vrea să convingă pe nimeni să se vaccineze, însă a precizat că valul în care ne aflăm nu numai că ne-a găsit nepregătiți, dar se aseamănă mai mult cu un tsunami.
Medicul a continuat prin a spune că, anul trecut, cei mici erau mai puțin afectați de coronavirus, majoritatea cazurilor fiind înregistrate în rândul adulților.
„Nu vreau să conving pe nimeni să se vaccineze, dar adresez două întrebări: oare ar fi fost inteligent din partea noastră ca valul patru să ne găsească pregătiţi? Pentru că este deja valul patru şi nu este un val, de fapt este un tsunami, după cum observăm.
Şi a doua întrebare: câte vieţi ar fi putut fi salvate? Sunt mari diferenţe faţă de anul trecut, atunci era internarea obligatorie şi copiii erau destul de puţin afectaţi, poate în procent de 8-10 la sută, preponderent adulţi (erau afectaţi de COVID-19 n.r.).
(…) Există foarte mari diferenţe faţă de anul trecut şi anul 2021, mă refer după lunile de vară, iunie, iulie, august, ce se întâmplă acum se datorează tulpinii Delta, care a ajuns acum predominantă şi în România.”, spune medicul.
Ce spune despre campania de vaccinare
În ceea ce privește campania de vaccinare, acesta spune că a fost începută cu dreptul, însă s-a terminat dezastruos.
”Din păcate, am început cu dreptul campania de vaccinare, dar s-a terminat dezastruos. Este alegerea fiecăruia, nu am venit aici ca să conving pe nimeni să se vaccineze.”, a mai declarat acesta.
COVID-19 la copii
Medicul de la Spitalul de Pediatrie din Sibiu mai spune că noua tulpină este mult mai contagioasă și îi afectează pe cei mici în proporție de 25%.
”Tulpina Delta este extrem de contagioasă şi afectează copiii mult mai mult, faţă de primele tulpini, ajungând la un procent poate de 25%, deci mult mai mult”, a afirmat Rareș Pătru.
Medicul Rareș Pătru mai spune că majoritatea copiilor infectați cu coronavirus au forme ușoare sau medii, dar a subliniat că au existat și cazuri când cei mici au făcut o formă severă a bolii.
Acesta a scos în evidență care sunt simptomele la care părinții trebuie să fie atenți, spunând, totodată, că orice simptom poate fi prezent în cazul copiilor cu coronavirus.
„Ca şi manifestări clinice la copii, paleta este destul de largă, deci practic, cam orice simptome pot fi prezente, de la febră, cefalee, tuse, mialgii, pierderea gustului, pierderea mirosului, dificultăţi în respiraţie şi (…) manifestările digestive sunt prezente mult mai mult, mult mai frecvent, faţă de pacientul adult, fie că sunt scaune diareice, vărsături, pot fi şi erupţii tegumentare sau poate să nu fie nimic, absolut nimic, mulţi pacienţi pot fi asimptomatici şi ei sunt depistaţi întâmplător”, a spus el.