Comisia Europeană a refuzat cererea guvernului Dăncilă de decontare din fondurile europene a proiectele de apă și canalizare realizate de baronii locali prin controversatul Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL). DG Regio, Departamentul pentru politică regională și urbană al Comisiei Europene, a transmis Ministerului Fondurilor Europene, condus de ministrul Roxana Mânzatu, că exclude o asemenea propunere, potrivit unui document consultat de G4Media.ro.
Premierul demis Viorica Dăncilă, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a declarat că vor fi făcute eforturi pentru achitarea tuturor facturilor pentru PNDL 1 şi PNDL 2, exprimându-şi speranţa că aceste programe vor continua şi în viitoarea guvernare.
„Anul trecut, noi am achitat toate facturile pe PNDL 1 şi PNDL 2. Până când plecăm, facem eforturi să achităm toate facturile pe PNDL 1 şi PNDL 2. Ştiţi foarte bine că noi am avut în program şi PNDL 3, nu pot să spun, nu pot să ştiu ce va urma, dar eu sper ca aceste programe să continue, pentru că acestea au făcut ca toate comunităţile locale, indiferent de culoarea politică, să beneficieze de proiecte de apă, canalizare, şcoli, dispensare, ceea ce este foarte important pentru ţară, dacă vrem să ne dezvoltăm. Eu cred că acest program este un program foarte susţinut de primari şi şi-a produs efectul în toate comunităţile din România, nu ştiu dacă este o comunitate în România care să nu fi beneficiat de PNDL 1 sau PNDL 2”, a declarat Viorica Dăncilă în cadrul vizitei pe care a efectuat-o la Spitalul din Ţăndărei.
Premierul interimar a răspuns astfel întrebată de primarul din Ţăndărei, care a însoţit-o pe parcursul vizitei, dacă PNDL va continua.