Opinia publică și presa din Ungaria au vorbit vineri despre o adevărată dramă națională, în contextul în care echipa de handbal feminin nu a reușit calificarea în faza următoare a Campionatului Mondial din Japonia. Ungaria a fost eliminată, deși a condus echipa României cu șase goluri diferență, la finalul primei reprize.
România a reușit o calificare de-a dreptul incredibilă în grupele principale ale Campionatului Mondial de Handbal feminin din Japonia, învingând echipa similară a Ungariei, în ultimul meci al Grupei C, cu 28-27.
Naționala noastră a avut un început ratat de partidă, fiind condusă de Ungaria pe tot parcursul primei reprize, care s-a încheiat cu un handicap de șase goluri pentru România. Diferența de scor a fost însă și mai mare, ajungând și la șapte goluri.
Repriză senzațională
Echipa noastră a avut însă o a doua repriză senzațională, reușind să întoarcă meciul și să obțină victoria literalmente în ultimele secunde de joc.
Iar revenirea și victoria României au declanșat o mare tristețe peste graniță, în Ungaria. Jurnaliștii din țara vecină semnalează ”drama” trăită de jucătoarele maghiare pe teren.
”După o prăbușire dramatică, echipa națională de handbal a Ungariei nu a reușit să treacă în etapa următoare”, a scris și publicația 24.hu. ”Drama: Chiar dacă am condus cu șase goluri, România a revenit. Ungaria a fost eliminată”, a notat și publicația Alfahir.hu, informează prosport.ro.
Cuvinte greu de reprodus
O altă publicație, Nemzeti Sport, titrează: ”Ungaria nu s-a calificat, România a câștigat în utlimele momente.”
Iar selecționerul Ungariei, Kim Rasmussen, a criticat dur deciziile arbitrilor, care au acordat șapte metri pentru România cu trei secunde înainte de final. El s-a pierdut cu firea, folosind cuvinte extrem de dure, greu de reprodus.