Evacuarea cetăţenilor afgani şi străini prezenţi în Afganistan s-a încheiat. Niciun avion nu mai trece prin spaţiul aerian al acestei ţări, după ce forţele aliate au părăsit total această ţară. Ce se va întâmpla însă cu cei 8 români care nu au fost încă repatriaţi?

De ce au mai rămas aceşti români în Afganistan?

Aceştia au fost contactaţi în numeroase rânduri de Celula de criză interinstituţională, însă au precizat clar că nu vor să fie repatriaţi.

7 dintre aceştia activează în cadrul unei misiuni a ONU, iar unul dintre ei lucrează în cadrul unui ONG. Din raţiuni de securitate, Ministerul Afacerilor Externe nu a comunicat în ce agenţie a ONU activează românii, notează Adevărul.

Astfel de organizaţii au o activitate intensă, în prezent, după ce Afganistanul a revenit sub controlul talibanilor, iar oamenii nu au, de multe ori, nici cele mai elementare mijloace de subzistenţă.

“În ciuda unor provocări imense, organizaţiile umanitare – atât ONU, cât şi organizaţiile neguvernamentale – din Afganistan s-au angajat să rămână şi să ofere ajutor şi servicii către milioane de oameni care au nevoie. (…) Lucrăm pe principiile umanităţii, neutralităţii, imparţialităţii şi independenţei”, este poziţia  Biroului ONU pentru afaceri umanitare, OCHA.

“18 milioane de afgani au nevoie de asistenţă, iar un copil din trei va fi grav subnutrit în acest an”, se arată în într-un comunicat al UNICEF.

MAE dă asigurări că cei 8 români vor putea fi repatriaţi, atunci când vor cere asta

Cu toate că cei 8 români nu doresc acum să părăsească Afganistanul, MAE s-a asigurat că există instrumentele necesare pentru a-i repatria în viitor, în cazul în care aceştia o vor cere.

49 de cetăţeni români aflaţi în Afganistan au fost repatriaţi la solicitarea acestora, de la începutul crizei. Din cauza haosului general creat în zonă, unii dintre ei au ajuns cu greu la aeroport, dar în final eforturile MApN, MAE, SRI şi SIE au fost încununate de succes. Toţi românii care au vrut să plece au fost îmbarcaţi la bordul unor aeronave româneşti sau aliate care au decolat de pe Aeroportul Internaţional Hamid Karzai din Kabul spre locuri sigure.

Sursa foto: Dreamstime