România, mai eficientă decât Franța la reciclarea deșeurilor din plastic. Date oficiale Eurostat
Oficiul European de Statistică (Eurostat) arată că fiecare persoană din UE a a generat, în medie, 34,6 kilograme de deşeuri de ambalaje din plastic în 2020. Din această cantitate doar 13 kilograme, respectiv 38%, au fost reciclate.
În rândul statelor membre, cele mai bune performanţe se înregistrează în Ţările de Jos, Lituania, Slovacia, Spania, Bulgaria şi Cipru, unde mai mult de jumătate din deşeurile de ambalaje din plastic sunt reciclate.
La polul opus, mai puţin de o treime din deşeurile de ambalaje din plastic sunt reciclate în Malta, Franţa, Danemarca, Ungaria, Irlanda, România, Polonia şi Austria.
România a reciclat 31,1% din deşeurile de ambalaje din plastic
În anul 2019, în România 31,1% din deşeurile de ambalaje din plastic au fost reciclate, faţă de 26,9% în Franţa, potrivit datelor înregistrate de Eurostat.
Totodată, Oficiul European de Statistică precizează că în cazul României şi Poloniei nu sunt disponibile date pentru anul 2020.
Între 2010 şi 2020, volumul deşeurilor de ambalaje din plastic generate per locuitor a crescut cu 23% (sau 6,5 kilograme). În aceeaşi perioadă a crescut şi volumul deşeurilor de ambalaje din plastic reciclate cu 32% (sau 3,2 kilograme).
Operațiuni fictive de reciclare a deșeurilor în București și Ilfov
În altă ordine de idei, amintim că mai multe percheziții au loc în această lună la mai multe societăți comerciale din București și Ilfov. Polițiștii sunt de părere că în locațiile respective au fost desfășurate operațiuni fictive de reciclare a deșeurilor, iar prejudiciul estimat este de aproape 80 de milioane de lei.
Astfel, polițiștii din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 14 percheziții domiciliare, dar și activități de ridicare înscrisuri, de la șapte societăți comerciale. Perchezițiile au avut loc în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în declarații și uz de fals.
Anchetatorii au spus că faptele ar fi fost comise de către persoane implicate în operațiuni fictive de reciclare deșeuri de ambalaje și deșeuri de echipamente electrice și electronice.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020-2021, prin intermediul unor societăți comerciale coordonate direct sau prin interpuși, în scopul obţinerii unor sume de bani, cu titlu de bonificaţie, de la organizații care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului (denumite O.I.R.E.P., respectiv Asociații autorizate), persoanele bănuite ar fi furnizat acestor entități documente justificative în care ar fi consemnat activități nereale de colectare și reciclare a 22.236.016 kilograme de deșeuri (de ambalaje și DEEE). Prin raportarea acestei cantităţi în sistemul de transfer de responsabilitate, s-a produs un prejudiciu Administraţiei Fondului pentru Mediu, în valoare totală de 79.085.258 de lei”, au explicat anchetatorii.