În unele ţări  se observă o proporţie a persoanelor cu studii superioare cu funcţii de  manageri  şi specialişti cu mult peste media europeană.  În  Luxemburg,  Ungaria, Malta,  România, Slovenia  şi Islanda, procentul absolvenţilor de  învăţământ superior care lucrează ca manageri este egal sau mai mare  de  70%. 
Atunci când se compară procentul angajaţilor cu studii superioare din diferite categorii ocupaţionale din UE,  se poate observa un declin constant când se trece de la profesiile care necesită un nivel ridicat de competenţe  (manageri  şi  specialişti)  la cele care cer un nivel de bază de competenţe (meseriaşi, operatori de maşini şi alte profesii elementare).

Paradoxal, procentul mediu european de manageri şi specialişti cu studii superiore este cu puţin peste 50%, "sugerând existenţa unei pieţe a muncii permeabile, în care şi candidaţii cu un nivel mai scăzut de educaţie pot accesa funcţii care presupun un nivel ridicat de competenţe", notează autorii studiului.
Comparativ cu datele din 2001 (Eurydice, 2002), se poate identifica o tendinţă contrară celei intuite de statisticieni: proporţia absolvenţilor de învăţământ superior angajaţi ca manageri şi specialişti a scăzut în majoritatea statelor membre UE 15 incluse în ediţia anterioară.
Datele din 2007 confirmă această tendinţă. Scăderea este în mod special evidentă în Italia şi Regatul Unit, unde sunt mai puţin cu 8% şi respectiv 16% absolvenţi de studii superiore care au în prezent profesii ce necesită cele mai ridicate niveluri de competenţe. 
Această tendinţă este total neanticipată având  în  vedere creşterea continuă a  numărului  de  absolvenţi de învăţământ superior  în  Europa  în ultimul deceniu.
Greu de înlocuit

Aceaste procente pot fi explicate parţial şi prin existenţa unor manageri sau specialişti mai în vârstă, care au în general un nivel mai redus al studiilor decât colegii lor mai tineri.

Printre alte motive posibile menţionate în raportul Comisiei se numără structura pieţei muncii, ce permite recunoaşterea competenţelor şi aptitudinilor personale, alături de calificările educaţionale  formale.  În plus, unele ţări pot recompensa persoanele care au urmat alte rute decât cele  tradiţionale cu politici
inclusive  de integrare pe piaţa muncii, care favorizează învăţarea  non-formală  şi  profesională. 
De asemenea, disponibilitatea limitată a posturilor vacante poate pur şi simplu să împiedice candidaţii cu un nivel ridicat de educaţie să acceseze funcţii de management şi profesii liberale.  
O a explicaţie ar fi că posturile vacante s-a redus în timp, iar posturile eliberate de persoanele mai în vârstă (în general, cu o probabilitate mai mică de a fi absolvit  învăţământul  superior)  nu au fost ocupate.  Vorbim astfel de o fluctuaţie redusă  între generaţii – posturile vacante au fost ocupate în cea
mai mare parte de angajaţi mai în vârstă şi mai puţin de angajaţi mai tineri.