România, Republica Moldova, Marea Britanie și SUA desfășoară exerciții militare comune

Ministerul Apărării din Republica Moldova a anunțat că au început manevrele comune ale Forțelor de Operațiuni Speciale ale armatei moldovene, române, britanice și americane, cerându-le cetățenilor moldoveni să evite speculațiile cu privire la motivele deplasării echipamentelor militare pe teritoriul țării.

„Exercițiile se vor desfășura în centrele de pregătire ale armatei, în perioada 27 martie – 7 aprilie, și au ca scop antrenamentul comun și schimbul de experiență între soldații forțelor speciale moldove, române, americane și britanice, precum și creșterea nivelului de interoperabilitate între contingentele participante”, scrie într-un comunicat de presă emis de instituția respectivă.

Potrivit sursei citate anterior, Forțele de Operațiuni Speciale din cele patru state vor desfășura exerciții avansate de tragere de luptă și exerciții de parașutism în cadrul programului Combined Exchange Training (JCET-2023).

Echipamentele militare vor fi transportate în timpul exercițiilor militare comune către centrele de antrenament ale armatei moldovene pentru manevre.

Vă amintim că ministrul Apărării din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi, a recunoscut sâmbătă, 25 martie 2023, că situația de la graniță este tensionată din cauza războiului din Ucraina, dând asigurări că, momentan, nu există riscul unui atac direct al armatei Rusiei în Republica Moldova.

„Republica Moldova folosește toate instrumentele diplomatice pentru a-și consolida capacitățile de apărare, inclusiv cooperarea cu Uniunea Europeană”, a declarat, sâmbătă, Anatolie Nosatîi, în cadrul unui interviu acordat pentru Moldpres.

NATO desfășoară exerciții militare pe litoralul românesc al Mării Negre

În același timp, trupele militare NATO desfășoară exerciții militare pe litoralul românesc al Mării Negre, aproape de granița cu Ucraina. Forțele navale au practicat evacuarea civililor din zonele de coastă din Delta Dunării întrucât este cea mai apropiată regiune de granița cu Ucraina.

Exercițiile militare din România și din Republica Moldova fac parte din „Sea Shield 23”, care implică 3.400 de soldați NATO din state diferite, și vor continua până pe data de 4 aprilie 2023.

Exercițiul multinațional „Sea Shield 23”, organizat și condus de Forțele Navale Române, se bazează pe un scenariu fictiv al unei Operații de Răspuns la Criză, într-un context geopolitic complex.

O parte dintre secvențele Exercițiului „Sea Shield 23” vizează dezvoltarea interoperabilității dintre militarii din Forțele Navale Române și personalul din alte structuri care fac parte din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, în conformitate cu planurile de cooperare interinstituțională pentru gestionarea unor situații de criză.