România se află pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte sprijinul pe care statul îl acordă pacienţilor care au nevoie de medicamente.
Românii sunt nevoiţi să acopere 40% din costul medicamentelor. Conform OECD Health Data 2010, în Olanda, pacienţii plătesc doar 0,7% din valoarea medicamentelor, francezii 1,2%, iar nemţii 5,4%.
Totuşi, România se află într-o situaţie mai bună decât Bulgaria, unde pacienţii sunt nevoiţi să plătească mai bine de 70% din costul medicamentelor. Faţă de media europeana de 20%, România stă mult mai prost la procentul platit de pacienti din pretul medicamentelor.
"În tara noastră, compensarea medicamentelor este făcută de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate doar la nivelul celui mai ieftin medicament generic. Medicamentele originale care nu au generice sunt compensate în cuantum de 2%-50% pentru listele A si B, unde sunt incluse cele mai multe boli şi 100% pt listele C, unde sunt incluse şi tratamentele pentru cele mai grave boli", spune Cristian Luţan, director executiv adjunct al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).
Majoritatea tratamentelor de pe lista C trebuie însă aprobate de catre CJAS-uri sau CNAS pentru fiecare pacient in parte, iar judeţele au dificultăţi în ceea ce priveşte alocarea la timp a bugetelor necesare, iar în final, pacientul rămâne pe lista de aşteptare o perioadă mult prea mare, fapt care îi poate pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa, scriu reprezentanţii ARPIM.
România este printre ultimele locuri si la procentul alocat din PIB sănătăţii – 3.84%, procent care este cu mult sub media europeană de 9%.
"Din păcate, sănătatea este privită ca o cheltuială de către autorităţile române, şi nu ca o investiţie, iar eficientizarea este înţeleasă ca reducere de cheltuieli, fără a se lua în calcul faptul că o populaţie bolnavă şi în continuă îmbătrânire afectează şansele ţării de a ieşi din criza economică", adaugă Cristian Luţan.