Știm că școala românească este rămasă mult în urmă, chiar foarte mult. Știm că tinerii noștri sunt dezavantajați în competițiile viitoare la care vor participa în calitate de adulți, mai ales pe piața europeană a forței de muncă, unde vor coliziona direct cu nivelul de educație occidental. Știm și înțelegem că nivelul calității vieții viitoare a copiilor noștri depinde în mod direct de calitatea educației pe care o primesc acum. Că deciziile lor viitoare, bătăliile pe care le vor purta, modul în care vor privi și vor înțelege viața se bazează pe școala de astăzi.

Tocmai pentru că știm și înțelegem toate aceste lucruri, am dezvoltat în mod firesc o sensibilitate la această temă. Președintele KWI (sau consultanții domniei sale) au înteles perfect această sensibilitate, au pariat pe ea și au câștigat electoral. Au adunat atunci multe voturi promițând alegătorilor că se vor ocupa de această temă. Promisiunea nu s-a realizat, dar asta nu este ceva nou în politica românească.

La un moment dat, în primul mandate al domniei sale, conștient de faptul că își dorește și al doilea mandat, președintele a sunat adunarea la Cotroceni. A invitat o mulțime de oameni, mai mult sau mai puțin tangenți cu subiectul, au stat frumos pe scăunele, au aplaudat, au făcut poze, l-au ascultat pe domnul președinte livrând un discurs sec, s-au simțit importanți fiind prezenți și gata! Asta a fost! Din acel moment nu s-a mai întâmplat absolut nimic. Alegătorii s-au mai liniștit:”uite dom’le, chiar dacă se mișcă mai greu președintele, până la urmă se mișcă!”. KWI își ia liniștit și cel de-al doilea mandat. Și se așterne din nou o liniște mormântală.

Au trecut aproape 7 ani de când președintele deschidea gura în fața națiunii promițându-ne “România Educată”. Șapte ani goi de conținut în care această promisiune a fost uitată. Conform tradiției creștin ortodoxe, după șapte ani poți să dezgropi și-un mort.

La asta s-a gândit probabil președintele când a pus mâna pe lopățică și a început să scurme din nou. Sau poate la căderea spectaculoasă din sondaje, atât a domniei sale cât și a partidului domniei sale. Sau a dorit poate să acopere mirosul pestilențial ce vine dinspre guvernarea de dreapta. O fi președintele atât de naiv încât să creadă în fantomaticul PNRR și nu s-a putut abține să nu facă și câteva promisiuni de așa zise “investiții”?

Dar hotărârea președintelui de a da la lopată nu e foarte viguroasă, e așa, mai mult de fațadă. De spoială cum se spune în popor. Până la urmă e vară, e cald și nimeni nu vrea de fapt să vadă mortul.

Și iarăși mai pune președintele de-o întâlneală solemnă la umbra palatului Cotroceni. Festivism, mulți invitați, discuții, opoziția participă și ea la întâlnire, agitație mare, ce mai tura vura. Se pare însă că nici participanții nu prea mai cred în intențiile președintelui de vreme ce nu au mai umplut rețelele sociale cu poze. Dacă la prima întâlnire gemea internetul de poze ale invițatilor,  care de care mai artistice, să vază lumea că sunt importanți și că au stat la vorbă cu faraonul, acum … liniște solemnă.

Și iarăși ne-am păcălit! Când așteptam noi cu sufletul la gură să iasă prezidentul și să ne prezinte noua viziune românească asupra educației, avem parte de un mare fâs: președintele ne anunță că din marea platformă România educată vom achiziționa din minciuna asta numită PNRR a domnului Ghinea ceva microbuze verzi. Bine, bine, strigăm noi la unison, microbuze verzi, foarte bine, sunt necesare, dar de ce din PNRR-ul care nu există de fapt? Și unde e restul reformei?

Nu vom înțelege cu ușurință de ce educația românească este legată de tristul și repetentul PNRR? La fel de greu de acceptat este și faptul că educația românească este dinamitată de prostii și personaje îndoielnice care aruncă în desuetudine și derizoriu o temă atât de importantă și arzătoare.

Ne-am obișnuit din păcate că anumiți politicieni să manipuleze teme importante în încercarea de a convinge electoratul că “împăratul nu e gol!”. În regulă, ne-am obișnuit cu această chestiune dar de aici până la a accepta că teme vitale ale societății românești să fie jucate la barbutul politic dâmbovițean este cale lungă.

Are educația românească nevoie de o schimbare structurală? Sigur că are! Este educația românească orientată și dedicată integral și exclusiv către singurul său beneficiar real: copilul? Nu este. Este educația românească paralizată de mentalități retrograde și șmecheri care fac averi pe kilogramele de manuale alternative pe care le cară copiii noștri în spate, de exemplu? Din plin! Este concepută educația românească pentru a dezvolta capacitatea de înțelegere a copiilor, gândirea critică și analitică, precum și adaptarea cunoștințelor teoretice în viața cotidiană? Nu, este orientată aproape exclusiv pe înmagazinarea de cunoștințe la modul cantitativ.

Ce ar trebui făcut? Cum ar fi trebuit să arate proiectul România educată cu adevărat? Ce ar însemna o schimbare de paradigmă în educația românească? Care este legătura dintre școală, piața muncii și viziunea asupra economiei naționale?