După concertele din 1992 şi 1996, vedeta ar fi putut reveni în România în următorii doi ani. Acum, fanii se resemnează cu achiziţia de albume originale, iar stocurile sunt epuizate în toată ţara. Luna trecută, pe site-ul okazii.ro, echivalentul autohton al ebay-ului american, era postat un anunţ de vânzare pentru două bilete la concertul lui Michael Jackson din 1 august. Suma cerută este neverosimil de mare - 1.200 de euro, ţinând cont că preţul oficial mediu al biletelor p
După concertele din 1992 şi 1996, vedeta ar fi putut reveni în România în următorii doi ani. Acum, fanii se resemnează cu achiziţia de albume originale, iar stocurile sunt epuizate în toată ţara.
Luna trecută, pe site-ul okazii.ro, echivalentul autohton al ebay-ului american, era postat un anunţ de vânzare pentru două bilete la concertul lui Michael Jackson din 1 august. Suma cerută este neverosimil de mare – 1.200 de euro, ţinând cont că preţul oficial mediu al biletelor pentru cele 50 de concerte programate pe Arena londoneză O2 era de mai puţin de 80 de lire sterline. Evident, după 26 iunie, anunţul a trecut în categoria „expirat“. Rămâne relevant însă pentru fenomenul pe care l-ar fi reprezentat întoarcerea regelui pop pe scenă, după 12 ani de absenţă, şi pentru fanii români, în condiţiile în care, în cazul celor britanici, cel puţin, lucrurile erau clare din momentul epuizării în câteva ore a celor circa un milion de bilete puse în vânzare.
Lucrurile ar fi stat, probabil, altfel, iar preţul biletelor nu ar fi ajuns la o asemenea cifră dacă fanii români şi-ar fi văzut, din nou, idolul în prestaţie live. „Chiar dacă nu e un secret că în ultimii ani cota de piaţă şi notorietatea lui Michael Jackson scăzuseră mult, în momentul în care el şi-a anunţat cele 50 de concerte de la Londra, am depus şi noi o ofertă pentru concert în România“, spune Sorina Burlacu, directorul general al companiei de organizare de concerte Events, care colaborează cu AEG Live (promotorul celor 50 de concerte pe care urma să le ţină vedeta la Londra) şi în cazul concertului Leonard Cohen din septembrie.
Cerere fără precedent
„Toate reţelele cu care lucrăm (hipermarketurile, reţelele de benzinării, magazinele specializate) şi-au exprimat dorinţa de a achiziţiona toate albumele, suntem asaltaţi de e-mailuri, faxuri şi telefoane“, spune Natalia Bercaru, brand manager al Nova Music/Sony Music, casa de discuri care îl reprezintă pe artist în România.
Precizând că fiecare magazin a comandat în medie o sută de unităţi, reprezentanta Nova Music afirmă că toate stocurile au fost epuizate încă de vineri (prima zi de după moartea lui Michael Jackson, n.r) şi că „în perioada imediat următoare nu se vor găsi produse în piaţă, deoarece situaţia este generală în întreaga reţea Sony Music“. În plus, casa de discuri lucrează deja la un pachet omagial, pentru care există încă de acum precomenzi în România. Măsura adevărată a haosului declanşat de moartea vedetei nu este dată nici de cifrele magazinelor de specialitate, nici de cele ale caselor de discuri. În momentul redactării acestui articol, DVD-ul cu concertul din România a fost descărcat ilegal, numai pe plan local, de peste 2.000 de ori. De asemenea, primele zece locuri în topul celor mai vândute albume muzicale de pe liderul site-urilor de profil, Amazon.com, sunt ocupate de discuri ale regelui pop.
La nivel mondial, în primele trei zile de după decesul artistului, vânzările de materiale care-i poartă semnătura au crescut de 80 de ori, depăşind astfel performanţele post-mortem ale lui Elvis Presley, John Lennon sau Freddie Mercury.
Biletele pentru concertele din 1992 şi 1996, cele mai ieftine din lume
Amintiri Turneul mondial „HIStory“ (1996/1997), ultimul din cariera starului, a cuprins 82 de concerte la care au luat parte 4,5 milioane de oameni. România a fost a treia ţară de pe harta turneului. Fanii autohtoni au plătit între 10 şi 20 de dolari, iar singura sursă de bilete era reţeaua BTT- Biroul de Turism pentru Tineret.