Posibilă amânare a programului Visa Waiver pentru România. Predoiu: „Nu este o chestiune legată de România”

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat sâmbătă, la Suceava, că, din informațiile deținute de autoritățile române, posibila amânare a aplicării programului Visa Waiver nu are legătură directă cu România.

Totul face parte dintr-o evaluare mai amplă a noii administrații de la Washington asupra politicilor legate de migrație. Acesta a explicat că evaluarea vizează toate programele asociate subiectului migrației și nu este un aspect specific programului Visa Waiver sau României.

„Din ceea ce am înţeles noi, este vorba în Statele Unite de o evaluare a tuturor programelor care sunt contingente subiectului migraţie.

Şi nu este o chestiune legată de România sau de Visa Waiver, ci de faptul că problematica migraţiei este sub o evaluare din partea noii administraţii”, a explicat Cătălin Predoiu.

Ministrul a criticat și declarațiile unui parlamentar AUR pe această temă, considerând că informațiile transmise public sunt periculoase și incorecte.

Potrivit lui Predoiu, acuzația conform căreia autoritățile române nu ar fi respectat cerințele tehnice ale dosarului este falsă, subliniind că, dacă România nu ar fi îndeplinit condițiile, nu ar fi fost acceptată în Visa Waiver.

„Ceea ce este periculos şi incorect, comunicat public de către un parlamentar iresponsabil, este informaţia că autorităţile române n-ar fi în linie sau în regulă cu problemele tehnice asociate acestui dosar.

Dacă nu am fi fost în regulă cu ele, nu am fi fost acceptaţi în program”, mai indică ministrul de Interne.

Cătălin Predoiu
SURSA FOTO: Facebook, Cătălin Predoiu

Trump insistă foarte mult pe combaterea migrației și securizarea granițelor

Administrația Trump analizează în prezent o posibilă amânare a eliminării vizelor pentru România, în contextul în care noul președinte american pune un accent deosebit pe combaterea migrației și securizarea granițelor.

Cu toate acestea, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a precizat joi că nu există nicio comunicare oficială privind o modificare a datei de intrare în program, estimată inițial în jurul datei de 31 martie.

Președintele interimar Ilie Bolojan a anunțat că până la finalul lunii martie autoritățile vor comunica data exactă de la care se va renunța la vize pentru românii care călătoresc în Statele Unite.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat vineri că eforturile Guvernului pentru includerea României în programul Visa Waiver au avut un succes ireversibil pentru cetățenii români.

Acesta a făcut apel la cei care încearcă să speculeze politic situația, susținând că este vorba despre o întârziere temporară și că astfel de reacții nu sunt necesare.

„Nu avem nevoie de tot felul de bufoni care să strice totul acum”, a indicat șeful Guvernului.