Situaţia actuală a fost prezentată de premierul Victor Ponta după o discuţie cu şefii CNADNR şi cu reprezentanţi ai constructorilor de drumuri, la care a luat parte şi ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi.
Capital.ro a arătat că unii constructori se plâng că accesul la finanţare este tot mai dificil, iar plăţile de la stat se fac cu mari întârzieri. CNADNR nu avea făcute plăţile integrale, la 1 septembrie, nici către constructorii care au terminat cei 115 kilometri daţi în circulaţie în lunile de vară, reiese din datele remise de companie. Mai mult, la contracte de pe coridorul IV plăţile efectuate de CNADNR către constructori este în medie de 26% din valoarea totală. Fonduri mai mari a primit Alpine Bau, constructorul lotului 2 dintre Nădlac şi Arad, la care stadiul lucrărilor este aproape de jumătate.
Citiţi şi: Cât s-a lucrat în această vară pe şantierele de autostrăzi
“Din păcate, în acest moment s-a ajuns la situaţia în care aceste lucrări efectuate conform contractelor, conform licitaţiilor, conform procedurilor legale, pentru care CNADNR nu avea rezervă şi acoperire bugetară, aceste datorii sunt în acest moment de 779 de milioane de lei, fiind însă şi alte lucrări deja efectuate şi încă nefacturate, aflate pe circuitul de facturare, de până la suma de 1,3 miliarde de lei. Sunt, practic, bani pe care CNADNR îi datorează – şi Guvernul României -, dar bani pe care nu i-a prevăzut nimeni în bugetul CNADNR”, a detaliat Victor Ponta.
În context, el a spus că Executivul nu a tăiat bani din bugetul CNADNR şi că acuzaţiile pe care i le aduce fosta guvernare în acest sens sunt de natură politică. “Am discutat cu constructorii intrarea într-o disciplină şi într-o normalitate. Nu mai poţi să comanzi lucrări dacă nu mai ai bani”, a afirmat premierul.