Guvernul Cioloş nu va încheia un nou acord cu instituţiile financiare internaţionale, respectiv Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, potrivit unor surse guvernamentale. Noul Executiv nu consideră că ţara noastră mai are nevoie de o astfel de centură de siguranţă.
Ultimul acord, de tip preventiv, semnat de ţara noastră cu instituţiile financiare internaţionale, a expirat în luna septembrie. Asta după ce negocierile au fost mai bine de un an, mai mult formale, fără o scrisoare de intenţie care să fie aprobată de board-ul instituţiei.
Iniţial, guvernul Ponta a anunţat că ţara noastră doreşte o nouă înţelegere, mai permisivă cu FMI. Iar negocierile ar fi urmat să înceapă în luna martie a anului viitor. Însă noul Executiv exclude această variantă.
În 2009, România a încheiat un acord de tip stand-by, pe o perioadă de doi ani, cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, în valoare de 20 de miliarde de euro. Acest acord a fost reînnoit de mai multe ori până în acest an.