Mai exact, Comisia Europeană e decis recent excluderea de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR).
Decizia a fost publicată pe data de 19 iunie în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și vizează 19 state membre, printre care și România.
Motivul invocat de Comisia Europeană este că ”pot fi finanțate numai cheltuielile agricole efectuate fără încălcarea dreptului Uniunii”. Totodată, forul european a motivat că ”verificările efectuate, rezultatele discuțiilor bilaterale și procedurile de conciliere au demonstrat că o parte dintre cheltuielile declarate de statele membre nu îndeplinesc această cerință și, prin urmare, nu pot fi finanțate din FEGA și FEADR”.
Care este motivul
În Anexa deciziei, sunt făcute publice motivele pentru care Comisia Europeană a decis să excludă de la finanțare o parte din statele membre.
Astfel, potrivit datelor, în cazul României, principalele motive au fost: calcularea incorectă a plăților/sancțiunilor; actualizarea întârziată a LPIS ( Sistemul de identificare a parcelelor agricole ); identificare inadecvată a terenurilor lăsate în pârloagă sau a pășunilor; eligibilitatea parcelelor & fără delimitare geospațială. Suma totală este de 71 314 467,44 de euro.
Acești bani au fost deja plătiți fermierilor în anii 2015, 2016, 2017 și chiar 2018, de la bugetul național, urmând ca România să recupereze această sumă de la bugetul european, dar în urma deciziei Comisiei Europene, banii nu vor mai ajunge în bugetul național. Cel mai probabil, banii vor fi recuperați de la beneficiari.
Cine pierde cei mai mulți bani
În ceea ce privește cea mai mare sumă pe care Comisia a decis să o excludă de la finanațare, aceasta era destinată Greciei, 279 523 922,85 și este aferentă anilor 2010, 2011 și 2012.
România, cu 71 314 467,44 de euro, se află pe locul doi în acest top al excluderilor de la plată.
Prin comparație, Germania pierde 17 802 683,96 de euro, Spania 2 290 957,64 de euro, Franța 24 296 490,58 de euro. Cele trei mari puteri agricole ale Europei luate împreună nu ating suma pe care România a plătit-o în mod fraudulos beneficiarilor din sectorul agricol.
Potrivit lantulalimentar.ro, în anii 2015 și 2016, atunci când s-au depus cererile unice de plată și s-au efectuat controalele și o parte din plăți, portofoliul Agriculturii a fost deținut de Achim Irimescu, iar în anii 2017 și 2018, când a fost efectuată o altă serie de plăți, ministru al Agriculturii a fost Petre Daea.