În prezent nu se poate vorbi despre reducerea unor impozite şi taxe, pentru că ulterior ar trebui luate măsuri de ajustare a cheltuielilor sau de mărire a unor taxe, aşa cum s-a întâmplat în Bulgaria şi Ungaria. În plus, România trebuie să vină pentru 2012 cu un buget în care deficitul să fie sub 3%, aceasta fiind o obligaţie faţă de CE, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, cu prilejul unei întâlniri cu senatorii din Comisia pentru buget, finanţe.
El a adăugat că deşi doreşte reducerea contribuţiilor sociale la angajatori, întrucât costul forţei de muncă este ridicat, trebuie văzut când se poate face acest lucru.
„Unii critică faptul că nu modificăm impozitele şi taxele, dar, în acelaşi timp, ne spun că nu avem o stabilitate fiscală. Eu vă spun că, în momentul de faţă, nu putem veni cu reducerea unor impozite şi taxe, deşi îmi doresc reducerea contribuţiilor sociale pentru angajatori pentru că am spus-o de nenumărate de ori: costul forţei de muncă este ridicat, dar trebuie să vedem când putem să facem acest lucru.
Pentru că nu vreau să se întâmple ca în Bulgaria şi Ungaria, să venim cu reducerea unor impozite şi taxe şi după aceea să ne cerem scuze că trebuie să venim cu unele măsuri de ajustare a cheltuielilor sau mărirea unor taxe, cum de exemplu în Ungaria s-a mărit TVA la 27%”, le-a spus senatorilor ministrul de Finanţe.
România trebuie să ajungă la un deficit sub 3% din PIB
El a adăugat că în reuniunile ECOFIN s-a spus „foarte clar” că statele membre trebuie să se consolideze fiscal, asta însemnând că România trebuie să ajungă la un deficit sub 3% din PIB, condiţie prevăzută de tratatele Uniunii Europene, iar în funcţie de spaţiul pe care îl are, fiecare ţară europeană să-şi ajute economia.
„Sigur că alte ţări îşi pot permite mai mult. De exemplu, Bulgaria, la finele lui 2008, avea excedent bugetar. Sigur că Bulgaria a mers mai departe. Noi am venit cu legea responsabilităţii fiscale privind sustenabilitatea finanţelor pe termen mediu şi lung. Bulgarii au introdus în lege ca nivelul cheltuielilor să nu depăşească 40% din PIB. Poate ne gândim şi noi să facem acest lucru. Vor să asigure o stabilitate privind fiscalitatea, să introducă în lege ca anumite impozite să nu depăşească o anumită cotă – nici în sus, nici în jos. Şi, atunci, sigur că putem vorbi despre stabilitate fiscală”, a adăugat şeful de la Finanţe.
El a ţinut să precizeze că România este obligată să iasă în 2012 din procedura de deficit excesiv în care a intrat în 2008, în caz contrar riscând sancţiuni de la Comisia Europeană. Asta înseamnă că România trebuie să vină pentru 2012 cu un buget în care deficitul să fie sub 3%, aceasta fiind o obligaţie faţă de CE.