Salarii mai mari în România. Blocul Naţional Sindical (BNS) anunță că România a primit o cerere de la Consiliul Europei. Potrivit acesteia, Guvernul ar trebui să transfere o parte din contribuţiile sociale de la angajat către angajator.

Românii ar putea primi salarii mai mari

BNS a trimis Guvernului o adresă oficială prin care solicită convocarea de urgenţă a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social. Scopul este identificarea soluţiilor privind transferul contribuţiilor de la angajat înapoi la angajator.

Aceasta este o cerință a Comitetului de miniştri din cadrul Consiliului Europei în Rezoluţia ResCSS(2024)15, conform unui comunicat.

Rezoluția a fost adoptată în data de 10 iulie 2024 și ține de aplicarea Codului european de securitate socială de către România.

Comitetul de miniştri a lansat mai multe cereri către Guvern

Comitetul de miniştri a lansat mai multe cereri către Guvern. Una dintre ele este următoarea:

„Să ia măsurile necesare pentru a reechilibra proporţiile contribuţiilor de asigurări sociale suportate de angajatori sau de stat, pe de o parte, şi de angajaţi, pe de altă parte, în vederea alinierii dispoziţiilor Codului fiscal la cerinţele articolului 70(2) din Cod în această privinţă”.

BNS notează că România încalcă din anul 2017 Codul European de Securitate Socială, când Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 79/2017, prin care contribuţiile sociale au fost transferate aproape în totalitate din sarcina angajatorilor în sarcina angajaţilor.

Comitetul de miniştri din cadrul Consiliului Europei ne atrage atenţia că trebuie operate modificările urgent de către Guvernul României în Codul fiscal.

BNS a depus o serie de eforturi pentru a rezolva această situaţie

Blocul Naţional Sindical aminteşte că, încă din 2018, a depus o serie de eforturi pentru a rezolva această situaţie din ţară. Totuși, n-au primit un răspuns favorabil din partea autorităţilor române, potrivit comunicatului.

„Comitetul Miniştrilor observă, de asemenea, cifrele pentru 2022 furnizate de guvern cu privire la sumele totale ale veniturilor din contribuţii şi cheltuielilor Fondului de asigurări sociale de stat şi Fondului de asigurări de sănătate, care arată că, la fel ca în anul anterior, cea mai mare parte a cheltuielilor este acoperită din contribuţii, plătite în principal de angajaţi.

Comitetul Miniştrilor constată, prin urmare, că dispoziţiile menţionate anterior privind finanţarea beneficiilor de asigurări sociale în România nu sunt încă conforme cu articolul 70(2) din Cod, care impune ca totalul contribuţiilor de asigurare suportate de angajaţii protejaţi să nu depăşească 50% din totalul resurselor financiare alocate protecţiei lor şi protecţiei membrilor familiilor lor”, este scris în comunicat.

bani
SURSA FOTO: Dreamstime

Blocul Naţional Sindical salută această decizie

Blocul Naţional Sindical salută această decizie a Comitetului de miniştri din cadrul Consiliului Europei.

„De asemenea, solicităm exprimarea unui punct de vedere public din partea ministrului Finanţelor, Marcel Boloş pe această temă, în contextul în care echipa din Ministerul Finanţelor nu a cuprins absolut nimic despre îndreptarea acestei speţe în planul fiscal al României, negociat cu Comisia Europeană pentru următorii 7 ani. Considerăm, de asemenea, necesară o poziţie publică pe acest subiect şi din partea ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, dat fiind că şi-a exprimat în nenumărate rânduri intenţia de reducere a taxării muncii în România”, notează BNS în comunicat.

Blocul Naţional Sindical notează că îşi doreşte să sprijine un dialog social constructiv, având ca scop final crearea unui cadru legal echitabil şi eficient. Acesta ar trebui să protejeze drepturile lucrătorilor şi să contribuie la creşterea calităţii vieţii acestora, potrivit comunicatului.