Este un moment excelent pentru România! Anunţul a venit direct din partea unui ministru din Guvern.
România se află într-un moment unic, spune ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării
Este vorba despre ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, care afirmă că ţara noastră, la acest moment, se află în cel mai bun punct pentru transformarea digitală, iar acest lucru reprezintă o prioritate zero pentru statul român.
Burduja a adăugat că premierul Nicolae Ciucă este primul şef de Guvern din România care şi-a luat până acum un astfel de angajament.
„Cred că suntem în cel mai bun punct pentru transformarea digitală a României din câteva motive. În primul rând, avem, la cel mai înalt nivel al statului, un angajament că transformarea digitală e prioritate zero pentru România.
E un angajament luat de prim-ministrul României şi cred că este primul prim-ministru care face acest lucru. Transformarea digitală contează, este importantă şi trebuie continuată.
Apoi, pe baza acestui angajament, noi am reuşit în ultimele 10 luni de zile câteva lucruri şi o să fiu succint: cloud-ul guvernamental, proiect de 600 de milioane de euro, care are o bază legislativă acum, are o documentaţie tehnică şi are licitaţii deja lansate de peste 100 de milioane de euro.
În 2026, la finalul anului vom avea acest cloud guvernamental finalizat şi cel puţin 30 de instituţii ale statului migrate în cloud. Aşa cum s-a întâmplat de la bun început şi când am scris ordonanţa cloud-ului şi când am îmbunătăţit documentaţia tehnică, am făcut-o în acest spirit de parteneriat cu mediu privat şi inclusiv cu Microsoft şi vă mulţumesc pentru toate contribuţiile pe care le-aţi avut”, a declarat Sebastian Burduja miercuri, 29 martie.
Declaraţiile ministrului au fost făcute la evenimentul „Microsoft Envision Romania 2023”.
Sebastian Burduja: Legea securităţii cibernetice e prima lege după mulţi ani care amendează legile securităţii naţionale
Un alt subiect atins de către ministrul Cercetării este cel al legii securităţii cibernetice. Cu ajutorul acestei legi, în România au fost definitive noi tipuri de ameninţări la adresa siguranţei naţionale, precum propaganda şi dezinformarea.
„Legea securităţii cibernetice. Discutam cu colegii de la Microsoft înainte de acest eveniment şi spuneau ce treabă bună fac alte state pentru combaterea dezinformării, pentru combaterea propagandei.
Legea securităţii cibernetice a stat blocată 10 ani de zile până când am reuşit să o adoptăm în Parlament, la finalul anului trecut. A trecut şi de Curtea Constituţională şi a fost promulgată. Este prima lege după mulţi ani care amendează legile securităţii naţionale şi defineşte noi tipuri de ameninţări la adresa securităţii naţionale, inclusiv propaganda, inclusiv dezinformarea.
Şi contez pe Microsoft să ne ajute să aducem bunele practici din Finlanda şi din alte state ale lumii pentru combaterea acestor ameninţări la adresa securităţii României”, a precizat Sebastian Burduja.
România, condamnată să rămână competitivă
O altă lege vitală, promovată în Parlament de către colegul său de partid, liberalul Sabin Sărmaş, este Legea interoperabilităţii.
Este o premieră în România faptul că statul vine şi spune instituţiilor statului că ele nu deţin datele românilor. Românii îşi deţin propriile date, iar instituţiile sunt obligate să nu îi mai pună pe cetăţeni pe drumuri pentru tot felul de documente, a indicat Burduja.
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a mai transmis, miercuri, că România este condamnată să facă aceste schimbări, dacă are de gând să rămână competitivă la nivel internaţional.
„Din punctul meu de vedere, România este condamnată pur şi simplu să facă această transformare digitală dacă vrea să rămână competitivă. Apreciez foarte mult trei elemente pe care Microsoft le aduce. Le explic pe scurt şi închei.
În primul rând, zona de educaţie. Degeaba digitalizăm servicii publice, degeaba reuşim cu chiu cu vai să digitalizăm cazierul judiciar sau înmatriculările auto sau alte documente pe care cetăţenii le solicită dacă nu le dăm oamenilor puterea de a accesa aceste instrumente.
Şi aici contez pe Microsoft să ne ajute, aşa cum faceţi la Cluj, pe programe avansate de competenţe digitale, în inteligenţă artificială, în cuantum computing, să ne ajutaţi să extindem alfabetizarea digitală a României”, a mai indicat ministrul Sebastian Burduja.