Grecia este una dintre cele mai sărace ţări din UE, conform unui studiu publicat miercuri de think-tankul Institutul german pentru economie din Köln (IW). Ţara este depăşită doar de Bulgaria şi România, care sunt mai sărace. Aproximativ 20% dintre greci trăiesc sub pragul sărăciei în prezent.
Conform acestor statistici, ţările cele mai sărace dintre actualele 27 de membre ale UE sunt în principal est-europene. Cele mai bogate sunt ţările scandinave, Luxemburgul şi Olanda.
Grecia s-a clasat pe locul 14 dintre cei 15 membri ai UE de dinainte de 2004.
Potrivit IW, Grecia ocupă acest loc la capitolul sărăcie, măsurată prin patru parametri diferiţi: sărăcia oficială, care îi include pe cei care câştiga mai puţin de 60% din venitul mediu, sărăcia bazată pe propria estimare a unei persoane privind situaţia sa economică, procentul persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă şi venitul real disponibil al unei familii.
Potrivit cercetătorilor, sărăcia este o problemă mare şi în Letonia.
Experţii au propus o serie de reforme pentru a proteja forţa de muncă drept mijloc de a inversa tendinţa sărăcirii. Ei au propus, de asemenea, sprijinirea grupurilor sociale care sunt în mare pericol de pauperizare, cum ar fi familiile monoparentale.
Începând cu anul 2008, când a început criza economică, rata şomajulului a crescut de la 7,5% la 27%, iar proporţia celor sărăci a sporit de la 20% la 40%.
SURSA: Agerpres