În prezent, România se află în top 5 la nivel european din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu viţă de vie, cu cele peste 200.000 de hectare, şi pe locul 6 în UE din punct de vedere al producţiei, a declarat săptămâna trecută Cornel Dicu, director în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Producţia mondială de vin pentru 2015 este estimată la 275,7 milioane hectolitri, cu 2% mai mare decât cea de anul trecut, iar Italia a redevenit cel mai mare producător mondial, detronând Franţa şi Spania, a anunţat OIV.
După producţia record din 2013 şi reculul din 2014, 'producţia mondială de vin din 2015 se situează în limitele mediei', a informat OIV într-un comunicat, precizând că estimarea sa se situează într-un interval cuprins între 270,7 şi 280,7 milioane hectolitri deoarece mai multe ţări nu au transmis propriile lor estimări, respectiv China şi Rusia, al 8-lea şi al 12-lea producător mondial.
În topul celor mai mari producători se află Italia, care a redevenit lider mondial, cu o producţie de 48,9 milioane hectolitri, cu 10% mai mare decât cea de anul trecut, faţă de 47,4 milioane hectolitri în cazul Franţei, creştere de 1%, şi 36,6 milioane hectolitri în cazul Spaniei, cu 4% mai mică decât în 2014.
Pe locurile următoare se situează SUA, cu o producţie de 22,1 milioane hectolitri, Argentina cu o producţie mai mică cu 12%, până la 13,3 milioane hectolitri şi Chile cu o producţie record de 12,8 milioane hectolitri, cu 23% mai mare decât anul trecut.
În emisfera sudică producţiile de vin sunt stabile în Australia (12 milioane hectolitri) şi Africa de Sud (11,3 milioane hectolitri) dar au scăzut cu 27% în Noua Zeelandă (2,3 milioane hectolitri), revenind la nivelurile de dinaintea anului 2014 care a fost unul excepţional.
În cazul Europei, OIV şi-a îmbunătăţit estimările privind producţia de vin pentru 2015 în Portugalia (cu 8%), România (cu 9%), Ungaria (12%) şi Austria (18%), doar în cazul două state fiind revizuite în scădere Germania (minus 4%) şi Grecia ( minus 9%).
La fel ca şi anul trecut, OIV consideră că echilibrul pieţei va fi asigurat în condiţiile în care producţia va permite acoperirea consumului şi a necesarului de vin pentru scopuri industriale, precum producţia de oţet, brandy şi vermut, iar consumul mondial se va situa între 235,7 şi 248,8 milioane hectolitri.AGERPRES