România ocupă locul 14 la nivel global cu o rată de 4,41 de doze de vaccin anti COVID-19 administrate la suta de persoane, peste media europeană şi în faţa unor ţări care au sisteme de sănătate mult mai performante, mult mai eficiente, ţări precum Germania, Franţa Italia, Polonia.
Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu.
„În România se văd eforturile depuse în ultima perioadă, în ultimele săptămâni. Astfel că, pe o analiză efectuată şi publicată în cursul zilei de ieri, România se află pe locul 14 la nivel global, cu o rată de doze administrate la suta de persoane de 4,41 de doze, peste media europeană de 3,77 şi în faţa unor ţări care au sisteme de sănătate mult mai performante, mult mai eficiente, ţări precum Germania, Franţa Italia, Polonia şi aşa mai departe.
Analiza prezintă date din 73 de ţări şi în total până în momentul de faţă sunt peste 131 de milioane de doze administrate, chiar şi cu o medie de 4,7 milioane de doze pe zi la nivel global”, a afirmat Baciu, pentru Agerpres.
Totodată, el a mai subliniat faptul că, în perioada care va urma vor sosi în România tranşe suplimentare de vaccin anti COVID-19 de la Astra Zeneca. Pe lângă trașnele suplimentare, vor fi deschise și 180 de noi centre de vaccinare în toată România, dintre care 22 vor fi în Capitală.
România va avea 180 de centre noi de vaccinare
„În perioada imediat următoare lucrurile sunt în creştere. Aşa cum ştim, au început să sosească şi vor sosi în continuare tranşe suplimentare de la Astra Zeneca pentru care noi vom deschide 180 de noi centre de vaccinare la nivel naţional – 22 în Bucureşti, astfel încât pe măsură ce tranşele de vaccin care vor veni în România din ce în ce mai multe să reuşim să accelerăm cât se poate de mult campania de vaccinare, astfel încât să ajungem cât mai repede cu putinţă la acel procent care va neutraliza pandemia – 70% la sută de vaccinare din populaţie”, a arătat secretarul de stat.
În ceea ce privește cele 180 de centre de vaccinare, el a spus că situaţia privind personalul care va asigura vaccinarea variază de la un judeţ la altul, iar pe măsură ce se deschid centre se alocă şi personalul necesar.
„Sunt analize făcute la nivelul fiecărui judeţ. DSP se uită, pentru că situaţia variază de la un judeţ la altul. Sunt judeţe în care există mai mulţi medici de familie, medici stomatologi, mult mai multe asistente, centre medicale, centre universitare.
Aceste analize sunt adunate la nivelul fiecărei direcţii de sănătate publică şi pe măsură ce se deschid centre de vaccinare se alocă şi se identifică personal necesar din imediata proximitate, din interiorul localităţii respective, pentru că, practic, ai nevoie să ai personal medical în localitatea respectivă, nu să ajungi în situaţia în care personalul medical să facă naveta”, a explicat reprezentantul MS.