România ocupă locul 60 într-un top al prosperităţii pe 2014, în coborâre cu cinci poziţii faţă de anul trecut, fiind depăşită de statele vecine Bulgaria şi Ungaria, precum şi de ţări ca Mongolia, Kazahstan, Uzbekistan sau Belize, potrivit unui studiu realizat de institutul britanic Legatum.
Dintre cele opt capitole pe care studiul le ia în calcul – economie, antreprenoriat, guvernare, educaţie, libertăţile individului, sănătate, siguranţă şi securitate, capital social -, România consemnează cele mai slabe rezultate în ceea ce priveşte capitalul social şi economia, fiind clasată pe locul 109 şi, respectiv 88 în rândul celor 142 de ţări analizate.
Indicele capitalului social măsoară gradul de coeziune socială şi evaluează reţelele familiale şi comunitare, în timp ce capitolul economie ia în considerare politicile macroeconomice ale unui stat, eficienţa sectorului financiar, precum şi baza creşterii economice.
În schimb, România stă cel mai bine la capitolul siguranţă personală şi securitate naţională, ocupând locul 46. România se plasează pe poziţia 50 în ceea ce priveşte antreprenoriatul, care ia în calcul condiţiile mediului de afaceri, egalitatea de şanse şi gradul de promovare al inovaţiilor, şi locul 58 la categoria educaţie, care se referă la accesul la educaţie şi calitatea acesteia.
La capitolul guvernare, care măsoară corectitudinea desfăşurării alegerilor, participarea politică, respectarea legilor şi calitatea conducerii executive, România se clasează pe locul 70, iar în ceea ce priveşte sănătatea şi libertăţile individuale, România ocupă poziţiile 65 şi, respectiv 71.
Performanţa în domeniul sănătăţii este măsurată prin raportarea la infrastructura din domeniul medical şi îngrijirea preventivă, iar libertăţile individuale se referă la progresul consemnat de un stat în garantarea drepturilor omului şi sprijinirea toleranţei sociale.
Norvegia se clasează pe primul loc în topul prosperităţii pentru al şaselea an consecutiv, fiind urmată de Elveţia, Noua Zeelandă, Danemrca, Canada, Suedia, Australia, Finlanda, Olanda şi Marea Britanie.