Sorin Cîmpeanu a felicitat elevii care au câștigat 124 de medalii, un rezultat fabulos de care România ar trebui să se simtă mândră.
„Un rezultat excepţional care urcă România pe locul al doilea „all times” în Hall of Fame-ul Olimpiadei Internaţionale de Informatică, cu 123 de medalii! Alexandru Luchianov (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), Luca Perju-Verzotti (Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti), Andrei-Robert Ion (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi Alexandru-Radu Todoran (Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Orăştie/jud. Hunedoara) = lotul olimpic de Informatică al României. M-am întâlnit cu aceşti elevi fabuloşi, în urmă cu trei săptămâni, in aeroport, la întoarcerea de la CEOI2022, unde au câştigat tot ce se putea câştiga: 4 medalii + locul I pe echipe.
Acum, la Olimpiada Internaţională de Informatică (ediţia 2022 – Indonezia), în aceeaşi formulă, dar coordonaţi şi însoţiţi de prof. Marius Nicoli (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”) – Team Leader şi Andrei-Costin Constantinescu (ETH – Zurich, fost medaliat olimpic), au reuşit să strălucească din nou: 4 medalii, locul al doilea în Europa şi locul 8 în lume (din 90 de ţări participante)”, a scris Cîmpeanu pe Facebook.
Potrivit ministrului, se cuvin mulţumiri tuturor celor care, de-a lungul anilor, au făcut posibilă o astfel de performanţă: elevi, profesori, părinţi, fiind un efort structurat, conjugat, centrat şi orientat către excelenţă, un efort încununat de succes.
Mulţumirile şi felicitările mele se îndreaptă spre toţi cei implicaţi în obţinerea acestor rezultate excepţionale! Mulţumiri Societatea pentru Excelenţă şi Performanţă în Informatică. Încă o dată rezultatele de la această ediţie, pentru că merită ţinute minte:
* Alexandru Luchianov (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) – medalie de aur
* Luca Perju-Verzotti (Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti) – medalie de argint
* Alexandru-Raul Todoran (Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Orăştie) – medalie de argint
* Andrei-Robert Ion – medalie de bronz (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti).
* locul al doilea în istoria Olimpiadei Internaţionale de Informatică în clasamentul pe medalii
* locul al doilea în Europa şi locul 8 în lume la ediţia curentă!”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a reafirmat că are încredere în proiectul „România Educată”.
„Cred într-o Românie Educată în care toţi copiii şi tinerii să aibă acces la o educaţie de calitate şi cred într-o Românie a performanţei prin muncă şi dedicare. Cred în justul echilibru între Excelenţă şi Echitate!”, a concluzionat ministrul Educaţiei.