România a înregistrat în noiembrie 2009 a doua creştere din UE a producţiei industriale, de 4,4%, în urma Poloniei (7,3%), singurul stat membru care nu a intrat în recesiune în urma crizei globale, în timp ce în UE indicatorul a coborât cu 6,4%, iar în zona euro cu 7,1%, potrivit datelor Eurostat.

Producţia industrială a scăzut puternic în Bulgaria (-12,1%), Estonia (-13,7%), Danemarca şi Finlanda (-14,4% fiecare).

Datele reprezintă evoluţia indicatorului în noiembrie 2009 faţă de noiembrie 2008 şi sunt ajustate pentru diferenţa numărului de zile de lucru.

Producţia de bunuri de consum perisabile a scăzut cu 1,1%, iar producţia de bunuri intermediare a coborât cu 5,9% atât în UE, cât şi la nivelul zonei euro.

În industria energetică, producţia s-a redus cu 6,2% în zona euro, respectiv cu 6,8% în UE în luna noiembrie a anului trecut faţă de aceeaşi lună din 2008.

Producţia de bunuri de folosinţă îndelungată a scăzut cu 8,7% în zona euro, respectiv 6,2% în UE, iar sectorul bunurilor fundamentale s-a contractat cu 13% în zona euro şi 11,1% în UE.

În ceea ce priveşte evoluţia lunară, în noiembrie faţă de octombrie, creşterea de 1,7% a producţiei industriale plasează România pe locul al şaselea în UE, faţă de un avans de 0,9% la nivelul celor 27 de state membre.

SURSA:Mediafax