Criza este un tratament-șoc, administrat unui organism grav bolnav. O componentă be­nefică a sistemului capitalist, fiindcă ea corectează excesele și elimină paraziții din sistem. Fără criză nu poate exista evoluție, totul este ciclic precum fluxul și refluxul oceanelor. Cu cât mai mari sunt excesele, cu atât mai dură va fi aterizarea. Alan Greenspan spunea că apariția crizei nu poate fi evitată. Ea ține de natura umană, de nevoia de a evolua și, dacă vreți, de lăcomie (ca să-l cităm pe celebrul Gordon Gekko din filmul Wall Street).
Aici au intervenit șefii de state din lumea vestică pe post de medici de serviciu ai sistemului financiar global. Din păcate, cantitatea de bani, acest ser al bunăstării pe care l-au avut politicienii la îndemână, nu a ajuns decât pentru o singură injecție. Pacientul s-a simțit mai bine, dar nu s-a vindecat. Iar acum avem nu doar un organ bolnav – sistemul financiar – ci tot organismul este în pericol. În România, situația este un pic diferită față de Vest. Nu vă faceți însă iluzii, țara noastră nu poate fi decuplată de restul lumii. Suntem încă pe perfuzii de tehnologie, capitaluri și know how primite chiar din statele care se află acum în dificultate.
Avem însă șansa că nivelul datoriei acumulate raportate la PIB este mult inferior celui din țările cu probleme. Iar asta ar putea fi o carte câștigătoare dacă este jucată cu grijă. Rețeta succesului nu este deloc complicată. Nu are nimic de-a face cu teoriile sofisticate pe care s-a clădit bubble-ul din lumea marilor finanțe. Este vorba, pur și simplu, să avem grijă să nu mai cheltuim mai mult decât producem. Ușor de zis, greu de făcut. Dar nu imposibil. Marea problemă este însăși natura umană de care vorbea Alan Greenspan. Tendința noastră de a crede minciuni frumos împachetate (și aici intervine rolul mass-media) în loc să acceptăm adevăruri deranjante. Realitatea este că bunăstarea nu va veni parașutată de prin America, Franța sau Germania.
Trebuie să ne-o construim singuri, cu muncă și sudoare. Dimpotrivă, țările sus-menționate vor trebui să accepte că singura soluție pe care o au este „modelul românesc“. Și anume ajustarea nivelului de trai al propriei populații la realitatea economică. Pur și simplu nici China, nici India, nici Europa de Est nu mai pot ține pe umeri prin costuri mici cu forța de muncă și ambiții financiare modeste cheltuielile exorbitante și vacanțele de lux ale occidentalilor. Necum sistemele lor de protecție socială. Sper să înțelegem acest lucru înaintea conaționalilor lui Sarkozy sau Merkel. E șansa noastră să ne păstrăm în echilibru pe muchia de cuțit a noii realități mondiale. Altfel, ne așteaptă o nouă cădere, probabil mult mai dureroasă decât prima.