Cheltuielile României în ceea ce priveşte bugetul apărării au crescut semnificativ în 2017, apropiindu-se de pragul de 2 la sută din Produsul Intern Brut. Procentul cheltuit pentru înzestrare situează ţara noastră pe primul loc în cadrul Alianţei, cu 33 la sută. Tot pe primul loc, România se află şi în ceea ce priveşte rata creşterii bugetului apărării, comparativ cu anul precedent.
După aproape un deceniu, țara noastră a reuşit, în 2017, să contracareze subfinanţarea Armatei, a alocat Apărării 2 la sută din PIB şi va continua să facă acest lucru până în 2026.
În baza execuţiei bugetului pe anul 2017, cheltuielile pentru apărare au fost de 14,764 mld de lei (dintre care, aşa cum arătam, 33 la sută au fost direcţionate pentru achiziţii de echipamente majore), adică 1,81 la sută din PIB-ul estimat la momentul aprobării bugetului, clasând România pe locul 6 în cadrul NATO la acest indicator.
În anul 2016, bugetul apărării a fost de 11,230 mld lei, în timp ce în 2017 a fost de 16,322 mld lei. Creşterea a fost de 5,092 mld lei, adică peste 45 de procente, fiind una dintre cele mai mari creşteri a cheltuielilor pentru apărare.
"Astfel, se reconfirmă angajamentul de substanţă pentru îndeplinirea obligaţiilor ce revin României pe toate temele importante de pe agenda NATO, fundamentat pe decizia naţională de asigurare a resurselor bugetare necesare pentru modernizarea şi consolidarea capabilităţilor de apărare. Se pune în practică, astfel, angajamentul asumat în Ţara Galilor în acest domeniu – Defence Pledge. Prin finanţarea adecvată a programele de achiziţii de echipamente/tehnică esenţiale pentru înzestrarea structurii de forţe şi revitalizarea unor sisteme de echipamente şi tehnică militară existente, abordate cu prioritate anul trecut şi pe parcursul acestui an, țara noastră demonstrează că își îndeplinește obligaţiile ca membru al NATO şi că este un aliat credibil și predictibil în această regiune a Europei", precizează MApN.