Medicii lucrează la capacitate maximă în spitalele din România. Într-un interviu acordat pentru news.ro, Adrian Marinescu a vorbit despre ce se întâmplă în spatele ușilor închise, trăgând un semnal de alarmă în acest context.

Potrivit acestuia, cel mai dificil moment este atunci când pacienții au nevoie de oxigen. Acest lucru se identifică după măsurarea saturației, iar în acest mod medicii își dau seama și cât de gravă este evoluția virusului.

“Am avut astfel de pacienţi şi aici aş trage un semnal de alarmă. Este o capcană şi este o capcană prin care, din păcate, trec destul de mulţi.

Trebuie să lămurim în felul următor: în momentul în care cineva are nevoie de oxigen, îşi măsoară saturaţia, vede că-i mai mică, trebuie să ştie clar că înseamnă că are o formă severă de infecţie cuSARS CoV 2, în niciun caz nu e de stat acasă şi în acea situaţie boala trebuie tratată la spital”, a spus medicul.

Totodată, acesta a mai adăugat că există cazuri în care pacienții stau cu concentrator zile întregi şi ajung prea târziu la spital, direct pe patul de ATI.

”Este extrem de important, sunt pacienţi care stau cu acel concentrator zile întregi acasă şi ajung din păcate mult prea târziu la spital, direct pe patul de terapie intensivă.

Lucrurile acestea nu trebuie să se întâmple, ne facem o evaluare, întâi prin medicul de familie, poate prin telefon, dacă ne orientează că suntem o persoană vulnerabilă, că sunt anumite simptome care într-adevăr pun probleme, trebuie să ne facem evaluarea la spital, în niciun caz nu ne tratăm singuri, am mai discutat cu automedicaţia, iar în cazurile acestea să folosim concentratorul de oxigen eu cred că este exclus”, a adăugat el.

Pacientul are nevoie de mai mult

Adrian Marinescu a mai adăugat că nici spray-ul pentru alpiniști nu este o soluție, în contextul în care pacienții au nevoie de mai mult de atât. El a subliniat faptul că este nevoie de o evaluare clară pentru ca o persoană să primească tratamentul și să nu ajungă într-o stare mai gravă.

”Nici spray-ul pentru alpinişti nu are nicio legătură cu ce ne trebuie nouă aici. Este util pentru alpinişti, în anumite situaţii, pentru intervale scurte de timp, dar nu are nicio legătură, acel pacient trebuie să fie evaluat şi are nevoie de mult mai mult decât un simplu concentrator de oxigen.

Dacă nu ai evaluarea necesară, nu primeşti tratament, nu se face ceea ce trebuie, exclus să tratez acasă un pacient care are insuficienţă respiratorie. Cine are nevoie de oxigen înseamnă că are insuficienţă respiratorie, nu intră în discuţie să o tratăm acasă, în niciun caz”, a mai spus acesta.

Medicul a mai vorbit și despre concentratorul de oxigen. El a precizat că acesta poate fi folosit acasă doar într-o singură situație, mai exact atunci când pacientul poate respira singur și are nevoie de un simplu suport.

Avem cazuri când stau acasă cu concentrator mai multe zile, încercăm să atenţionăm legat de faptul că acest lucru nu trebuie să se întâmple.

Concentratorul de oxigen acasă poate fi folosit într-o singură situaţie, cea în care pacientul, după ce a stat internat un interval de timp, a ajuns la un moment dat să aibă un grad de insuficienţă respiratorie cu formă prelungită şi are un necesar mic, de 2-3 litri, şi atunci medicul este cel care hotărăşte că poate să folosească acest concentrator acasă, cu o monitorizare ulterioară, în niciun caz altfel”, a explicat pentru News.ro directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş.