Turism dentar. potrivit TripnHeal, una dintre cele mai importante companii care sprijină turismul stomatologic în România, o pondere de 10-15% din totalul pacienţilor unui cabinet stomatologic cu tradiţie în țara noastră este reprezentată de turiştii străini veniţi special pentru tratament.
În acest sens, datorită calității serviciilor și a prețurilor scăzute, mult sub piața din vestul Europei, țara noastră primește anual clienți din Spania și Italia, iar de curând din Regatul Unit.
„Cheltuielile pacienților străini la noi în țară variază de la aproximativ 1.000 de euro până la 20.000 de euro per pacient, iar media este cuprinsă între 4.000 și 5.000 de euro per pacient. România începe să concureze din ce în ce mai serios cu alte țări europene cu tradiție în turismul dentar, datorită prețurilor scăzute și a calității serviciilor.
Spre exemplu, în Italia, pacienții pot cheltui 40.000 de Euro pentru o lucrare dentară complicată, iar aceeași lucrare, folosind aceleași ustensile de lucru și cu specialiști la fel de bine pregătiți, costurile pot ajunge până la 11.000 de Euro.
În majoritatea cazurilor, prețurile în România sunt mai ieftine cu aproximativ 50-70% față de serviciile stomatologice din Europa de Vest”, declară Ovidiu Pașca, CEO TripnHeal.com.
Crește interesul Statului român pentru susținerea serviciului turism dentar
Turismul de sănătate în România este la început de drum, existând potențial de creștere datorită solicitărilor tot mai mari din partea clienților străini. Decidenții politici au identificat această oportunitate și încep să-și manifeste interesul pentru susținerea acestui domeniu de activitate care a crescut PIB-uri unor țări precum Turcia, Ungaria, Austria sau chiar India.
“Proiectul este însă la început pentru că a fost lăsat să se desfășoare la libera opțiune a celor care doresc să ofere servicii în acest sector și a celor care au încredere să vină. Nu este nimic organizat și nici susținut de către instituțiile Statului.
Am ajuns la o fază în care instituțiile Statului și Guvernul au conștientizat faptul că zona aceasta ar putea să aducă venituri – se fac estimări și am putea ajunge la 3-4% din PIB cu turismul de sănătate.
Este, cred eu, un procent credibil, deoarece în țările cu tradiție în acest domeniu, cum sunt Ungaria, Turcia, apoi cele mai îndepărtate – Malaysia, Indonezia, India, culmea, turismul de sănătate aduce mult peste 7% din PIB”, a declarat CEO-ul TripnHeal.com.
Totodată, specialistul afirmă că, în Vestul Europei, stomatologia nu este acoperită de asigurările standard de sănătate, iar un implant dentar costă, de exemplu, în Elveţia, 2.500 euro, în vreme ce în România este maxim 700 de euro.
Perioada în care turismul dentar este la mare căutare în țara noastra, este vara, în special în lunile iulie și august.