Iminența unui atac devastator a încins dezbaterile seară de seară, peste tot pe planetă, inclusiv în România. Dar cum se vede războiul dincolo de ecrane?

Cum văd românii acest război, ce cred despre evoluția lui, ce cred despre planurile Rusiei pe mai departe și cât de reală cred că este perspectiva nucleară, aflați, de la 15:00, la podcastul „Hai România” cu Ionuț Cristache, de la sociologul Marius Pieleanu, de pe canalul de YouTube al EVZ Capital.

Un studiu Avangarde efectuat în februarie a încercat să răspundă la câteva întrebări despre Războiul din Ucraina.

Astfel, la întrebarea „Din informațiile publice pe care le aveți legate de război cât credeți că va mai dura acesta?”, 36% dintre respondenți au „spus ani de zile, nu cred că se termină prea curând”, 26% – „durează tot anul 2023”,  7% – „se încheie în toamn 2023”, 7% – „până în primăvara 2023” și 4% – „până în vara 2023”.

Vârsta a treia este optimistă

Pe categorii de vârstă, cei mai sceptici, în privința războiului sunt cei între 31 și 50 de ani, 38% din eșantionul care a participat la sondaj fiind de părere că războiul nu se va încheia prea curând.

Paradoxal, cei de vârsta a treia, peste 70 de ani, par a fi mai optimiști. Doar 30% dintre ei cred că agresiunea Rusiei din Ucraina nu se va încheia prea curând. Procentele sunt apropiate, cei de 18-30 ani – 32%, respectiv 35%  pentru cei de 51-70 de ani.

Pentru cei din intervalul 18-30 ani, procentul este 26%, iar pentru cei 31-50 ani, 22% cred că războiul din Ucraina va dura în continuare tot anul 2023.

Cei mai nehotărâți în a da un răspuns sunt vârstnicii de peste 70 de ani, 50% dintre ei nu pot aprecia cam cât va mai dura războiul.

Moldova, prima pe lista Rusiei, după Ucraina

Pericolul unui atac nuclear a fost o altă temă a sondajului Avangarde. 26% dintre participanții la sondaj au spus că un atac nuclear este posibil, în timp ce 55% nu cred în această ipoteză. Restul de 19%, nu au dat niciun răspuns.

Optimiștii sunt din nou cei de peste 70 de ani, 61% dintre aceștia răspunzând că nu este posibil să se ajungă la un conflict nuclear. Pesimiștii sunt cei cu vârsta situată între 51 și 70 de ani, 29% dintre ei fiind siguri de un atac nuclear.

La întrebarea „Cât de mult vă sperie un atac nuclear?”, 46% au răspuns „mult”, în timp ce 7% nu au nicio teamă atunci când vine vorba despre folosirea armamentului nuclear.

Un alt subiect de sondaj a fost atacul Rusiei asupra unei alte țări decât Ucraina. 32% se tem de eventualitatea unui atac asupra altui stat, în timp ce 44% nu cred în varianta asta.

Pe lista respondenților, Moldova ar fi prima vizată de Federația Rusă pentru un atac, nu mai puțin de 60% dintre cei care au participat la sondajul Avangarde nominalizând țara vecină. Interesant de remarcat este că pe listă apare și România, cu 2 la sută dintre intervievați.

Raport februarie - razboi FINAL