Evoluţia pestei porcine africane în România a fost luată în discuţie la reuniunea comitetului permanent pentru animale, alimente, plante şi furaje (SCoPAFF), ce a avut loc la Bruxelles, în perioada 24-25 octombrie, harta restricţiilor suferind noi modificări, însă România păstrează deschis comerţul intracomunitar şi exportul, informează marți Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin intermediul unui comunicat.
”Reprezentantul României a prezentat situaţia actualizată a pestei porcine africane, inclusiv informaţii privind focarele recent confirmate şi, în urma analizei, Comisia a propus modificarea regionalizării şi includerea judeţelor Sibiu, Neamţ, Caraş Severin şi Alba în partea III a anexei Deciziei 709/2014. În ceea ce priveşte zona roşie de restricţie, comerţul cu porci din România, carne şi preparate din carne de porc provenite de la aceştia pe piaţa comunitară şi cu ţările terţe, nu este interzis în totalitate. Porcii vii proveniţi din zona roşie, destinaţi pentru sacrificare imediată, precum şi carnea şi produsele din carne provenite de la aceştia pot fi comercializate, prin derogare, către zone din alte state membre aflate la acelaşi nivel de restricţie”, se menţionează în comunicatul citat.
Potrivit ANSVSA, în ceea ce priveşte comerţul cu ţările terţe, acesta continuă, în funcţie de condiţiile de export negociate sau solicitate de către fiecare stat importator în parte.
Reprezentanţii ANSVSA subliniază că decizia Comisiei Europene de a nu include tot teritoriul naţional în partea III a anexei Deciziei 709/2014 a venit ca urmare a Planului de măsuri prezentat de partea română care cuprinde o serie de dispoziţii cu aplicabilitatea imediată, respectiv proiectul de Ordin al MADR pentru stabilirea dimensiunilor exploataţiilor de suine şi a tipurilor acestor exploataţii care prevede limitarea la 5 porci într-o gospodărie (Scopul actului normativ este de a reduce posibilitatea transmiterii la nivel naţional a virusului PPA, din cauza dificultăţii aplicării conforme a măsurilor de biosecuritate în integralitatea lor) şi Proiectul de modificare a Ordinului comun ANSVSA – MADR privind asigurarea măsurilor de biosecuritate în exploataţiile de suine.
De asemenea, au fost avute în vedere şi : creşterea cuantumului amenzilor pentru nerespectarea legislaţiei privind circulaţia animalelor provenite din zone cu restricţie pentru PPA, identificarea şi înregistrarea animalelor, anunţarea serviciilor veterinare sau a altor autorităţi despre cazurile de îmbolnăvire sau deces al animalelor din gospodărie, reducerea efectivului de mistreţi; interzicerea creşterii suinelor în zone izolate (cantoane silvice, stâne de oi); intensificarea controalelor privind identificarea, înregistrarea şi mişcarea suinelor, în exploataţiile nonprofesionale ce deţin 5 sau mai multe suine (verificările care se derulează şi în prezent vizează cu precădere fermele de reproducţie pentru a verifica respectarea legislaţiei referitoare la identificarea şi înregistrarea purceilor, dar şi la obligaţia notificării serviciilor veterinare, atunci când se înstrăinează suinele); intensificarea controalelor privind circulaţia animalelor, realizată de serviciile veterinare în colaborare cu alte instituţii ale statului (Poliţia, Jandarmeria).
”În paralel cu aceste măsuri, se desfăşoară la nivel naţional acţiunea de inspecţie în exploataţii, ocazie cu care se fac şi verificări în scopul depistării eventualelor suine cu semne clinice de PPA. Forma finală a bugetului Uniunii Europene votată de Parlament prevede acordarea a 50 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectaţi de pesta porcină africană, bani care, în mare pare vor ajunge la fermierii români afectaţi de virusul PPA. Acordarea acestui nou sprijin financiar reprezintă o confirmarea a eforturile întreprinse de autorităţile române pentru combaterea şi eradicarea pestei porcine africane”, mai arată sursa citată.
Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), ultimele date, comunicate pe 11 octombrie, arătau că pesta porcină africană evoluează în 337 de localităţi din 25 de judeţe, cu un număr de 1.105 de focare (dintre care 15 focare în exploataţii comerciale şi 6 focare în exploataţii de tip A), în scădere faţă de 24 septembrie când au fost raportate 1.223 focare.