Astfel, România se află pe locul 15 în clasamentul CMA, cu o probabilitate de a intra în incapacitate de plată de 18,7%, din acest punct de vedere stând mai bine decât state precum Italia (19,3%), Ungaria (23,6%), Dubai (25,5%) sau Ucraina (30,6%).
Grecia este statul cu cea mai mare probabilitate de intrare în faliment, de 58,8%, urmată de Venezuela cu 51,4% și Irlanda, pe locul al treilea, cu 41,2%.
Clasamentul a fost realizat în funcție de un indicator asemănător CDS-urilor, numit CPD (cumulative probability of default).
Bulgaria are o probabilitate de faliment mai mică decât România, aproximativ 16%. Cel mai mic indicator CPD îl au Israelul și Columbia (aproximativ 7%).