Nicolae Ciucă clarifică mesajul despre serviciul militar voluntar

Fostul prim-ministru al României a oferit clarificări în ceea ce privește declarațiile făcute cu o zi în urmă de către generalul Gheorghiţă Vlad.

Nicolae Ciucă spune că mesajul este unul profesional și că acesta se referea la nevoia de legiferare a capacităților de apărare a României. Președintele Senatului spune că România nu poate fi nepăsătoare în contextul în care este în desfășurare un război la graniță.

Așadar, președintele Partidului Național Liberal (PNL) spune că România trebuie să ia toate măsurile.

„Este vorba de mesajul profesional. Cred că generalul Vlad a transmis un mesaj care vizează nevoia de legiferare, de reglementări, astfel să avem un bun mecanism care să ne asigure consolidarea capabilităților de apărare a țării.

În ceea ce privește riscurile, suntem totuși o țară la granița unui conflict. Nu putem să stăm nepăsători, iar în acest context trebuie să luăm toate măsurile”, a declarat vineri, 2 februarie, Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciuca,PNL
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Calin

Serviciu militar voluntar în România

Amintim că șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Gheorghiţă Vlad, a declarat cu o zi în urmă că cetățenii trebuie să fie la curent cu ceea ce se petrece. Pe fond, el spune că românii trebuie să fie pregătiți de război.

„Ne dorim să introducem un serviciu militar în termen voluntar, adică vizăm segmentul de vârstă între 18 şi 35 de ani, indiferent de sex, naţionalitate, credinţe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară, să plătim acest serviciu şi să îi pregătim în principiile de bază de ducerea războiului”, a spus acesta.

Generalul Gheorghiță Vlad a evidențiat că prioritară este construirea unei societăți reziliente. Este necesară dezvoltarea unei industrii capabile să sprijine eforturile în situații de conflict.

A subliniat importanța dezbaterii unei politici de combatere a dezinformării și necesitatea elaborării unei strategii pentru instruirea populației. În acest sens, a menționat că Ministerul Apărării Naționale are în lucru un proiect de lege.

“În primul rând trebuie să avem o societate rezilientă şi pentru asta trebuie să lucrăm pentru o industrie corespunzătoare să ducă un efort de război, trebuie să discutăm de o politică de combatere a dezinformării,  trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populaţiei şi aici să pot să menţionez că Ministerul Apărării Naţionale are un proiect de lege – proiectul de modificare a legii 446 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, în care de ani, zic, destul de buni, încercăm să schimbăm acest sistem un pic”, a afirmat Gheorghiţă Vlad.

Generalul Gheorghiță Vlad a discutat despre implementarea unui serviciu militar în termen voluntar. Acesta este adresat categoriei de vârstă cuprinse între 18 și 35 de ani, fără a face distincție între:

  • sex,
  • naționalitate,
  • credințele religioase.

A evidențiat că această inițiativă se adresează tinerilor interesați să se alăture armatei și să primească o compensație pentru serviciul lor, fiind pregătiți în principiile fundamentale ale războiului.

Nu este cazul să ne pregătim de război

Pe de altă parte, prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat anterior că nu este cazul să ne pregătim de război. Aflat vinerea trecută într-o vizită la Baia Mare, el a precizat că nu se pune problema de un astfel de scenariu.

Declarațiile sale au fost făcut în contextul în care Marea Britanie lansase noi declarații cu privire la producerea unui război în Europa. Potrivit Regatului Unit, acest conflict armat ar fi generat de Federația Rusă.