România şi Banca Mondială, acord de finanţare pentru Politici de Dezvoltare
Acord nou între România și Banca Mondială. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a semnat joi, 1 august 2024, acordul de împrumut pentru politici de dezvoltare privind managementul fiscal și creșterea verde dintre România și Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
„Este important de precizat că finanțarea aceasta, care se face la cele mai bune condiții pe care le putea accesa în acest moment România, a fost condiționată de realizarea unor reforme structurale importante pentru consolidarea managementului fiscal și îmbunătățirea rezilienței în fața schimbărilor climatice.
Parteneriatul nostru cu Banca Mondială a fost mereu unul de succes și se reconfirmă prin rolul activ în sprijinirea potențialului de creștere al țării noastre. Mulțumiri speciale pentru Anna Akhalkatsi, pentru îndrumarea profesională permanentă pe care a oferit-o României”, a transmis, joi, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
Împrumutul valorează 599,1 de milioane de euro. Contractarea împrumutului a fost condiționată de adoptarea unor acțiuni de reformă, grupate pe doi piloni:
- pilonul unu: întărirea managementului fiscal, a incluziunii și a investițiilor publice verzi, care include acțiuni în domenii precum: reforma fiscală, reforma pensiilor, investiții publice verzi;
- pilonul doi: promovarea finanțării private pentru tranziția verde, care include acțiuni în domenii precum: energie (energia regenerabilă, inclusive energia eoliană offshore), transport, parteneriat public – privat;
Acțiunile aferente acordului de finanțare DPL au fost îndeplinite de România
Acțiunile aferente acordului de finanțare DPL (Development Policy Loan) au fost îndeplinite anterior în integralitate de România. Este vorba despre:
- îmbunătățirea sustenabilității fiscale pe termen lung și creșterea echității sistemului de pensii;
- creșterea colectării veniturilor;
- stimularea transportului verde și creșterea veniturilor colectate; mobilizarea resurselor pentru investiții publice verzi prin stabilirea cadrului legal pentru emisiuni de obligațiuni verzi; stimularea dezvoltării parcurilor eoliene offshore pentru producerea de energie electrică regenerabilă în zona economică exclusivă românească a Mării Negre;
- funcționarea contractelor de diferențe pentru tehnologii cu emisii reduse de carbon pentru producerea energiei electrice;
- susținerea investițiilor în instalații de electroliză pentru producerea hidrogenului verde;
- facilitarea investițiilor în eficiența energetică din industrie și pentru instituții publice; stabilirea de standarde pentru instrumentele financiare verzi care susțin măsurile de îmbunătățire a eficienței energetice în industrie;
- mobilizarea capitalului privat în infrastructură prin întărirea cadrului general privind PPP.