15 miliarde de euro vor fi gestionate direct prin actualul exerciţiu de programare 2014-2020. Banii nu sunt însă totul, susţine comisarul pentru politică regională, Corina Creţu, care consideră că o mai bună capacitate administrativă, determinarea şi modul de organizare sunt în egală măsură importante pentru succesul implementării proiectelor pentru comunităţile locale, scrie Rador.

Oficialul european aminteşte că guvernul României a hotărât că 20% din totalul fondurilor europene alocate în actuala perioadă de programare să fie administrate direct de către aleşii locali. Astfel, 39 de reşedinţe de judeţ vor avea pentru prima dată un rol major în implementarea politicii de coeziune. Comisarul Corina Creţu afirmă că autorităţile locale din aceste oraşe trebuie să fie conştiente de faptul că încrederea care li se acordă astfel le face cinste, dar îi şi obligă.