Ţara noastră se plasează pe locul al treilea în grupul ţărilor care vor beneficia cel mai mult de pe urma programului Comisiei Europene “Fructe pentru şcoli”, beneficiind de 9,6 milioane euro de la UE pentru anul şcolar 2010-2011.
Comisia a anunţat joi sumele definitive ce vor fi alocate în cadrul acestui program pentru care UE a acordat, în total, 90 milioane euro. Douăzeci şi cinci din cele 27 de state membre au optat să participe, pentru al doilea an, la acest program ce urmăreşte să crească consumul de fructe şi legume în rândul şcolarilor.
Potrivit unui comunicat al executivului comunitar, ţările care vor beneficia de cele mai mari fonduri sunt Italia (21 milioane euro), Germania (10 milioane euro), România (9,6 milioane euro) şi Polonia (9,2 milioane euro). Aceste sume pot fi suplimentate cu bani de la buget sau din fonduri private, precizează Comisia.
Finlanda şi Suedia sunt singurele ţări care nu vor participa la acest program.
Programul “Fructe pentru şcoli” are menirea să încurajeze obiceiurile alimentare sănătoase ale tinerilor. Studiile efectuate în acest sens relevă că deprinderea dobândită la o vârstă fragedă este continuată şi mai târziu în viaţă.
În paralel cu aprovizionarea cu fructe şi legume, programul cere statelor membre participante să elaboreze strategii care să includă şi ridicarea gradului de conştientizare în rândul copiilor.
La nivelul întregii Uniuni Europene, statisticile arată că 22 milioane de copii sunt supraponderali, iar dintre aceştia cinci milioane sunt declaraţi obezi. O alimentaţie îmbunătăţită poate juca un rol important în combaterea acestei probleme, se arată în comunicatul Comisiei Europene.