România primește cele mai multe fonduri europene pentru modernizare energetică
România primește o primă tranșă de 1,095 miliarde de euro din Fondul pentru Modernizare al Uniunii Europene, cea mai mare sumă acordată unui stat din regiune.
Acești bani sunt destinați investițiilor în dezvoltarea și modernizarea rețelelor de distribuție a energiei, rețelelor de termoficare și de transport al gazelor naturale, precum și în material rulant eficient energetic.
Primii 1,095 miliarde de euro vor fi folosiți pentru:
- Dezvoltarea rețelelor de distribuție a energiei;
- Reabilitarea și modernizarea rețelelor de termoficare;
- Extinderea și îmbunătățirea rețelei de transport al gazelor naturale;
- Investiții în material rulant eficient energetic.
De asemenea, această sumă include finanțarea viitoarelor proiecte stabilite prin Contracte pentru Diferență (CfD), un mecanism promovat de Ministerul Energiei pentru a sprijini investițiile în energie regenerabilă.
Fondul pentru Modernizare este crucial pentru tranziția verde și modernizarea sistemului energetic național al României. Comparativ cu alte state din regiune, România beneficiază de cea mai mare parte din fondurile europene, respectiv 37% din total.
Ce fonduri vor beneficia statele din Uniunea Europeană
Statele membre care beneficiază de fonduri sunt:
- România: 1,095 miliarde euro
- Bulgaria: 65,2 milioane euro
- Croația: 52 milioane euro
- Cehia: 835,2 milioane euro
- Estonia: 24,1 milioane euro
- Ungaria: 76,8 milioane euro
- Letonia: 26,8 milioane euro
- Lituania: 59 milioane euro
- Polonia: 697,5 milioane euro
- Slovacia: 35 milioane euro
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a subliniat importanța acestor fonduri pentru modernizarea și dezvoltarea capacităților energetice ale României. El a menționat că investițiile finanțate prin Fondul pentru Modernizare și PNRR în ultimele 12 luni au depășit 25 de miliarde de euro.
Fondul pentru Modernizare, instrument esențial pentru tranziția verde
Burduja a reafirmat angajamentul de a continua în același ritm, concentrându-se pe promovarea apelurilor deja lansate și pe demararea unor noi apeluri pentru proiecte de eficiență energetică.
„Fondul pentru Modernizare este un instrument esențial pentru tranziția verde a României și modernizarea sistemului energetic național. M-am angajat de la bun început să punem la treabă aceste finanțări, să lansăm programe, scheme de ajutor de stat, să finanțăm investițiile atât de necesare.
Iată, prin eforturile echipei de la Ministerul Energiei și din Guvernul României, țara noastră se conturează ca principalul actor energetic din regiune. Plata făcută azi de Comisia Europeană confirmă că potențialul României în dezvoltarea de noi capacități energetice este uriaș, de aceea deviza mandatului meu rămâne: investiții, investiții, investiții.
În cele 12 luni de mandat la Ministerul Energiei, investițiile finanțate pentru sistemul energetic prin Fondul pentru Modernizare și PNRR, au depășit 25 de miliarde de euro”, a declarat Sebastian Burduja.
Ministerul Energiei se pregătește să lanseze prima licitație pentru Contractele pentru Diferență, care va stabili detaliile alocării fondurilor pentru investițiile în energia eoliană și solară, în funcție de portofoliul existent de proiecte finanțate din PNRR și Fondul pentru Modernizare.