Un număr 43 de milioane persoane cu vârsta între 15 şi 64 de ani din Uniunea Europeană lucrau, în anul 2017, în regim part-time, ceea ce reprezintă o cincime (19,4%) din totalul persoanelor care aveau un loc de muncă în UE, arată datele Eurostat.
În rândul statelor membre, lucrul în regim part-time este cel mai popular în Olanda, unde jumătate (49,8%) din toate persoanele angajate cu vârsta între 15 şi 64 de ani lucrau în regim part-time. Alte state membre UE unde munca în regim part-time este frecventă sunt: Austria (27,9%), Germania (26,9%), Danemarca (25,3%) şi Marea Britanie (24,9%).
La polul opus, munca în regim part-time este mai puţin frecventă în Bulgaria (2,2%), Ungaria (4,3%), Croaţia (4,8%), Slovacia (5,8%), Cehia (6,2%), Polonia (6,6%) şi România (6,8%).
De asemenea, când vine vorba de cât de voluntară sau involuntară este munca în regim part-time, în 2017 un sfert (26,4%) dintre cei care lucrau în regim part-time în UE nu au ales un astfel de program. Cea mai mare pondere a lucrului involuntar în regim part-time se înregistrează în Grecia, unde 70,2% din persoanele angajate în regim part-time nu au ales un astfel de program, urmată de Cipru (67,4%), Italia (62,5%), Spania (61,1%), Bulgaria (58,7%) şi România (55,8%).
În contrast, mai puţin de 10% din cei care lucrau în regim part-time în Estonia (7,5%), Belgia (7,8%), Olanda (8,2%), Cehia (9,1%) şi Malta (9,6%) nu au ales un astfel de program.