În primul trimestru al lui 2020, comparativ cu ultimele trei luni din 2019, volumul serviciilor în cele 27 de state membre UE a scăzut cu 2,8%, cel mai sever declin fiind înregistrat în Malta, de 15,7%, în timp ce în unele ţări datele sunt pozitive, respectiv Bulgaria (plus 3,6%) şi România (plus 4,7%).
Serviciile de transport (terestre, navale şi aeriene) au scăzut cu 3,3% în UE, cel mai semnificativ recul fiind în Letonia (minus 10,5%). Hotelurile şi restaurantele au raportat un declin 15,2%, în special în Italia (minus 24,8%), Cipru (minus 23,1%) şi Malta (minus 22,1%).
Pentru a preveni răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), statele membre UE au adoptat o mare varietate de măsuri restrictive. Astfel, au fost închise barurile, restaurantele şi hotelurile în aproape toate ţările, ceea ce a afectat nivelul serviciilor.
În martie 2020, volumul serviciilor în cele 27 de state membre UE a scăzut cu 11,3%, comparativ cu luna precedentă.
Cel mai sever declin în UE, de 48,5%, s-a înregistrat la hoteluri şi restaurante.
Serviciile administrative şi de suport, care sunt de obicei cumpărate de companii, au scăzut cu 8,4%, în timp ce serviciile de transport au înregistrat un recul de 7,2%.
Serviciile profesionale şi ştiinţifice (servicii juridice, de contabilitate, marketing, etc.) au scăzut cu 4,6%, în timp ce serviciile informatice şi de comunicaţii au înregistrat un declin de doar 2,3%, conform Agerpres.