Agricultura, o miză uriaşă într-un mare „război economic“ care nu a început de ieri, de azi şi care va continua mulţi ani de acum înainte, la nivel planetar. Aflaţi pe un pământ rodnic, vânat de mari interese, vom reuşi, ca popor, să ne administrăm resursele umane, tehnologice, financiare şi naturale, astfel încât să ieşim câştigători din această luptă?
Stelnica este o comună cu peste 1.700 de locuitori, aflată în judeţul Ialomiţa, la nord de oraşul Feteşti, pe malul stâng al Dunării. O localitate specifică zonelor româneşti de câmpie, cu puţini oameni pe străzi la orele dimineţii. Maşinile trec rar, căruţaşii mână calul spre treburile zilnice, bătrânele vioaie deretică prin grădini şi prin faţa caselor. Comuna are o suprafaţă agricolă de aproximativ 13.000 de hectare, cultivate cu orz, grâu, floarea-soarelui şi rapiţă.
Hectare atractive pentru danezi şi americani
Peste 3.000 de hectare din această suprafaţă au fost preluate în proprietate de investitori străini, cu precădere din Danemarca şi SUA, ne spune Costel Brateş, primarul comunei. El se declară nemulţumit de mecanismele financiare rezultate prin implicarea capitalului străin. Investitorii au început să cumpere terenuri la Stelnica la câţiva ani după aderarea României la Uniunea Europeană, prin 2010-2011. Pe atunci, un hectar putea fi achiziţionat cu 6.000-8.000 de lei. Astăzi, preţul a ajuns pe la 12.000-15.000 de lei. Danezii, americanii şi ceilalţi oameni de afaceri prezenţi aici au dat loturile în arendă unor companii de exploatare agricolă. Ca peste tot, problemele vin de la bani. „Noul proprietar vrea ca arenda să fie în acelaşi cuantum cu subvenţia primită de la UE, cifrată în jur de 150 euro la hectar. În aceste condiţii, multe exploataţii au renunţat să mai lucreze terenuri“, afirmă Brateş. Astfel, partea română cam ce ia pe mere dă pe pere şi mai departe trebuie să se descurce strict din ce produce şi vinde. Cât de profitabilă e agricultura ca business? După 2007, odată cu intrarea României în UE, lucrurile s-au mai schimbat şi la Stelnica. Au apărut tehnologii mai performante, astfel că producţia la hectar a crescut în aceşti ani cu 30-50%. Dar o producţie ridicată pare să fie nu atât o fericire, cât o şansă de a rămâne pe linia de plutire, având în vedere evoluţia preţurilor.
Cât de profitabilă este afacerea?
O politică de stat protecţionistă, de sprijinire a agricultorilor autohtoni, ar putea să dinamizeze această activitate? „Vrem ca fermierul român să fie privit ca un fermier UE. Există şi la noi un program de creditare, dar nu la fel de flexibil precum cele din Vest. Chiar am vorbit cu premierul Victor Ponta şi am propus să se acorde împrumuturi prin CEC, o bancă de stat. Pe de altă parte, să nu uităm că ţări precum Polonia sau Ungaria aveau, încă înainte de aderare, legislaţii care făceau mai greu accesul firmelor străine la achiziţionarea pământului“, a spus primarul de la Stelnica.
Românii nu şi-au putut permite să cumpere
Un avertisment lansează şi şeful uneia dintre cele mai mari companii de profil din ţară. „În agricultura românească, după 1990, oamenii au început să-şi achiziţioneze utiliaje, ulterior s-au făcut silozuri. Fermierii au început să cumpere. Dar românii nu şi-au mai putut permite să cumpere, să dea câteva mii de euro pentru un hectar de pământ“, a spus Dimitrie Muscă, directorul general al Societăţii Agricole Combinatul Agroindustrial Curtici. „De aceea au venit străinii şi au început să preia terenuri în România. Guvernul ar trebui să ajute românii să cumpere pământul nostru. Pentru că străinii vin şi achiziţionează terenuri, produc bani în România şi oricând pot pleca. Dacă vom avea o producţie bună, un fermier va încasa 160-170 de euro pe tona de cereale, faţă de Uniunea Europeană, unde se alocă 200 de euro pe tona de cereale“, a precizat Muscă.
Preţurile terenurilor ar putea creşte cu 15%
În ceea ce priveşte preţurile terenurilor agricole din România, Flavius Pop, consultant în cadrul departamentului de Investiţii al DTZ Echinox susţine că acestea s-au dublat comparativ cu ultimele luni ale anului 2008, şi au ajuns să varieze între 2.600 şi 3.600 de euro/ hectar. La nivel european, există diferenţe mari între preţurile terenurilor agricole din România şi cele ale suprafeţelor din ţările Vest- europene, care au în general dimensiuni destinate activităţilor agricole. De exemplu, în Anglia şi Belgia un hectar de teren agricol se tranzactionează la 24.000 de euro, în Italia preţul variază între 15.000-16.000 euro/hectar, iar în Danemarca poate ajunge si la 30.000 euro/hectar. Preţurile scad spre est, până la 700 de euro pe hectar, în cazul Ucrainei. Flavius Pop a mai spus că pentru acest an se aşteaptă la creşterea preţurilor terenurilor agricole cu 10-15%. “Ridicarea restricţiei de achiziţie de către cetăţenii străini a terenurilor agricole nu va declanşa o explozie a preţurilor şi nicio creştere semnificativă a volumului tranzacţiilor în contextul în care marile companii străine care operează în calitate de proprietari mii de hectare de teren în România sunt prezente aici de peste 10 ani. Terenurile au fost achiziţionate prin intermediul infiinţării unor Societăţi Comerciale, formulă considerată optimă, atunci când discutăm despre cumulul de operaţiuni implicate, active şi angajaţii”, a afirmat reprezentantul DTZ Echinox. Acesta a subliniat faptul că, de asemenea, trebuie să luăm în considerare şi menţinerea dreptului de preempţiune al cetăţenilor români, care ar putea chiar să îngreuneze şi să încetinească ritmul eventualelor tranzacţii ale cetăţenilor străini.
Planeta cere tot mai multă hrană. Cu proteine
Dar care este miza, la nivel mondial, a unor zone precum Stelnica, cea udată de Dunăre, sau Curtici, din câmpia generoasă a Aradului? Mai ales ca fenomenele semnalate în perimetrele agricole aferente acestor localităţi nu sunt singulare. România are o suprafaţă arabilă de 9,3 milioane de hectare. Peste 10% din acest total, respectiv 1 milion de hectare se află deja sub controlul firmelor străine. În acest moment, o suprafaţă de 500.000 hectare de teren agricol este disponibilă la vânzare. Potrivit studiilor ONU, în următorii 20 de ani, producţia mondială de alimente trebuie să crească, pentru a corespunde cererii tot mai mari, cu aproximativ 60%. Planeta va cere tot mai multă mâncare, pentru că populaţia va fi tot mai numeroasă, gradul de urbanizare tot mai ridicat, veniturile vor creşte, iar obiceiurile de consum se vor modifica, vor deveni mai sofisticate. Până în 2030, populaţia va creşte cu 33% la nivel global, până la un nivel de 8 miliarde de suflete, estimează experţii ONU. Asta înseamnă un supliment de necesar de hrană echivalent cu 1 miliard de tone de grâu. Un standard de viaţă mai bun va introduce, în ţări emergente astăzi, un stil de consum occidental, bazat pe un nivel înalt de proteine în alimentaţia zilnică.
Pământul, valoros ca petrolul
Din aceste considerente, pământul arabil este perceput tot mai mult ca un bun strategic, cu o valoare similară celei a petrolului. Ţări precum China, India, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită achiziţionează teren agricol peste tot în lume, ca o măsură preventivă pentru asigurarea nevoilor de hrană. Resursele necesare agriculturii, precum pământul şi apa, sunt limitate şi nu pot fi înlocuite. Aceasta va influenţa evoluţia preţurilor, odată cu cererea în creştere pentru produsele alimentare. Un alt factor care face ca agricultura să fie „aur“ îl reprezintă încălzirea globală şi degradarea mediului pe care o aduce mult discutatul fenomen. În tot acest tablou, solul românesc reprezintă un „pot” uriaş, care face să sticlească ochii investitorilor de calibru şi ai marilor puteri mondiale, foarte atente în a-și apăra interesele pe termen lung. Va fi România un jucător câştigător sau o victimă în marele meci al agriculturii, unul extrem de disputat la scară globală? Totul depinde de modul cum vom şti să ne gestionăm zestrea naturală şi să punem în mişcare toate resursele, inclusiv cele tehnologice şi umane, de care dispunem.
DIMITRIE MUSCĂ: «Vor scoate afară şi produsele şi profitul»