România rămâne fără selecționer după Euro 2024. Unde va pleca Edi Iordănescu

Edward Iordanescu

SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Edi Iordănescu nu şi-a reînnoit contractul cu FRF şi sunt şanse aproape zero să o facă. Antrenorul a dezvăluit ce planuri are după campionatul european din Germania din acest an. Vrea să rămână tot în Europa.

Edi Iordănescu nu va mai fi selecţionerul României după Euro 2024

Naţionala de fotbal a României va rămâne, mai mult ca sigur, fără selecţioner după Euro 2024, pentru că Edi Iordănescu nu a semnat prelungirea contractului.

Înţelegerea sa cu Federaţia Română de Fotbal este scadentă după Europenele de anul acesta, însă antrenorul nu a dorit să îşi prelungească mandatul.

Se pare că şeful FRF, Răzvan Burleanu, încearcă de luni bune să-l convingă pe Edi Iordănescu să nu plece, însă fără succes.

Selecţionerul a acord recent un interviu pentru presa portugheză. Iordănescu, în vârstă de 45 de ani, spune că a antrenat deja la toate nivelurile fotbalului de club din România, a câştigat campionatul, iar Naţionala a fost pasul firesc.

Şi-a îndeplinit şi acolo obiectivul: calificarea la Euro 2024. Acum, pasul următor pare a fi un club la nivel european.

Edi Iordănescu afirmă că antrenarea unei echipe de club vine cu mai multe posibilităţi pentru ca un tehnician să-şi poată demonstra toate abilităţile.

„După ce am antrenat toate nivelurile fotbalului de club românesc, mi-am îndeplinit mereu obiectivele și în final am câștigat campionatul. Conducerea naționalei României mi s-a părut următorul pas normal. Am atins obiectivul pe care îl aveam, calificarea la Euro 2024.

Așadar, pentru viitor, mi se pare cumva un pas evident să accept provocarea într-o ligă europeană, la nivel de club, și sunt pe deplin pregătit pentru acest tip de provocare. În acest moment sunt concentrat pe această oportunitate incredibilă pe care o avem eu și echipa mea, Euro 2024.

Îmi place meseria de antrenor principal al naționalei României, nu aș spune „nu” unei provocări similare, dar trebuie să recunoaștem că antrenarea unei echipe de club oferă o gamă mai largă de posibilități de a ne pune în practică abilitățile.

Există mai mult timp pentru a pregăti jucătorii, pentru a construi chimie pe teren și în afara terenului și, de asemenea, modalități de îmbunătățire a echipei prin transferuri”, a precizat selecţionerul României pentru site-ul A Bola.

Naţionala României, calificată la Euro 2024 / SURSA FOTO: Facebook, NationalaRomanieiOfficial

Belgia este favorită la câştigarea grupei E

Cât despre provocarea pe care tricolorii o vor avea la Euro 2024, Edi Iordănescu spune că Belgia are prima şansă pentru a câştiga grupa. Are jucători valoroşi, care au jucat la cel mai înalt nivel până acum.

În plus, belgienii au şi ce lipseşte României în ultimii ani: o experienţă cu rezultate concrete la nivel internaţional.

România nu are drept obiectiv câştigarea grupei, afirmă Edi Iordănescu. Însă tricolorii vor prezenta pe teren cel mai bun joc al lor şi vor profita de orice eroare a adversarilor. Şi, dacă oportunitatea se va ivi, vor lupta chiar şi pentru primul loc în grupă.

Reamintim că ţara noastră va juca la Euro 2024 în grupa E, alături de:

  • Belgia;
  • Slovacia;
  • Ucraina.

„Belgia este o echipă mare, cu jucători valoroși, care au experiență la cel mai înalt nivel și valoare incontestabilă.

În plus, ca echipă, au experiență internațională cu rezultate deosebite în ultimele decenii, care din păcate nouă ne lipsesc. Abordarea noastră este să obținem cât mai mult posibil din fiecare joc, indiferent de numele sau reputația adversarilor noștri.

Ne-am propus să ne calificăm la Campionatul European și am făcut-o. Înainte de ultimul meci, împotriva Elveției , acasă, am avut ocazia să terminăm pe primul loc în grupa noastră. În Germania , ne vom concentra pentru a arăta cel mai bun joc al nostru, în același timp, să profităm de slăbiciunile adversarilor.

Nu avem un obiectiv să câștigăm grupa. Dar, așa cum am arătat în preliminarii, dacă vom avea această oportunitate, vom face tot posibilul pentru a ajunge pe primul loc în grupă”, a mai spus selecţionerul României.