"Îl va numi premier pe candidatul Uniunii Social-Liberale, Victor Ponta, şi astfel va pune capăt perioadei de instabilitate sau va desemna un alt candidat şi va arunca ţara într-o nouă rundă de război civil". Aceasta este principala intrigă, potrivit ziarului, a alegerilor parlamentare, în condiţiile în care rezultatele erau previzibile, iar USL s-a constituit ca un bloc anti-Băsescu. În opinia editorialistului Nicolae Negru, rezultatele reflectă nu atât încrederea faţă de Victor Ponta şi Crin Antonescu, cât ura nepotolită faţă de actualul preşedinte, care i-a silit pe români să-şi strângă cureaua în momentul când începuseră să guste din plăcerea consumismului ce creează dependenţă.
Pe de altă parte, scorul obţinut de USL, absenţa unei opoziţii puternice, trezeşte "o legitimă" nelinişte. "Va rezista conducerea USL tentaţiilor răzbunătoare? Astă vară nu a rezistat, compromiţând imaginea României", comentează Jurnal de Chişinău.
Acelaşi ziar mai publică şi un articol despre desfăşurarea alegerilor pentru parlamentul României la Chişinău, menţionând că ar fi fost nevoie de mai multe secţii de votare. "Dacă ar fi fost deschise mai multe secţii de vot în municipiul Chişinău, numărul basarabenilor care ar fi votat ar fi fost cu mult mai mare. Mii de basarabeni cu cetăţenie română au stat duminică ore întregi la rând la secţiile de votare pentru a ajunge la urnă să-şi aleagă candidaţii pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României. Frigul şi ploaia nu i-au făcut să renunţe pe majoritatea, însă au fost destui şi din cei care nu au vrut să stea în rândurile mari şi nu au mai ajuns să-şi dea votul", potrivit Jurnal de Chişinău
Alegerile de duminică din România, dincolo de victoria categorică a Uniunii Social-Liberale, consfinţesc axioma potrivit căreia perioadele de criză economică – generate fie de prostul management politico-economic al guvernanţilor, fie de un context regional defavorabil – aduc răsturnări ale eşichierului politic, scrie Timpul. Potrivit cotidianului, România nu putea face excepţie de la această regulă, după ce Grecia, Italia, Spania, Polonia etc. au trecut prin acelaşi proces.
Candidatul Alianţei România Dreaptă Eugen Tomac a fost votat de peste 80% din alegătorii dintre Prut şi Nistru, devenind astfel reprezentatul lor în legislativul de la Bucureşti. Alesul promite mai multe facilităţi pentru basarabeni, indiferent dacă au sau nu cetăţenie română. De asemenea, el vrea să promoveze o lege ce ar permite statului român să-şi protejeze limba în afara graniţelor. Şi candidatul ARD pentru colegiul uninominal 1 diaspora, Viorel Badea, ar fi fost reales în Senat, în urma redistribuirii voturilor, potrivit publicaţiei.
Sursa: Agerpres