România a înregistrat în 2010 un record al exporturilor pe piaţa germană, cu un total de peste şase miliarde de euro, a declarat ambasadorul României în Germania, Lazăr Comănescu.
”Anul trecut s-a atins recordul valoric în materie de exporturi pe piaţa germană, de când România are relaţii comerciale cu Germania, depăşind şase miliarde de euro. Germania este de departe principalul partener comercial al României, cu o pondere de circa 18%, iar pe partea de investiţii este undeva printre primii trei”, a precizat Comănescu.
Potrivit statisticii germane, în 2010, pentru prima oară în istoria comerţului bilateral, exportul românesc a depăşit şase miliarde de euro, estimându-se că cifra anuală se va situa nu departe de şapte miliarde euro.
Diplomatul român a afirmat că o pondere importantă în exporturile României o are producţia de piese şi subansamble pentru industria auto şi aviatică germană.
‘Recent şi-a început activitatea fabrica de la Braşov, pentru industria aviatică, care se realizează cu o firmă germană, Premium Aerotech, care la rândul ei este o parte a concernului Airbus’, a subliniat Lazăr Comănescu.
Ambasadorul a mai adăugat că sunt perspective ca alături de companii industriale germane să fie mai prezente, în România, şi băncile germane.
‘Probabil în cursul acestui an vom fi martori la nişte dezvoltări semnificative şi în acest domeniu’, a adăugat diplomatul român.
Exporturi, în creștere cu 22,3%
Potrivit datelor furnizate de Ambasada Românei la Berlin, pe primele nouă luni din 2010, conform datelor statistice româneşti, ponderea Germaniei în exportul general al României se situa la 18,3%, iar la import de 16,9%, în timp ce procentul înregistrat pe schimburile totale între cele două ţări era de 17,5%.
Exporturile au crescut cu 22,3%, de la 4 miliarde euro în primele nouă luni din 2009 la 4,9 miliarde euro în perioada similară din 2010, iar importurile cu 15,9%, de la 4,9 miliarde euro la 5,7 miliarde euro.
Deficitul balanţei comerciale bilaterale s-a ameliorat sensibil pentru partea română, respectiv de la 914 milioane euro în 2009 pe primele nouă luni, la 802 milioane euro.
Conform statisticii germane, pe primele 11 luni din 2010 exportul românesc pe piaţa germană, de 6,1 miliarde euro, a înregistrat o creştere de 17,3%, iar importul din Germania de 6,8 miliarde euro a înregistrat o creştere de 17,6% faţă de perioada corespondentă din 2009, ajungând la nivelul de dinaintea crizei 2008/2009.
De asemenea, în conformitate cu statistica germană, deficitul României în comerţul bilateral, în octombrie 2010, era de numai 726 milioane euro.
SURSA: Agerpres