Potrivit datelor Europstat, cei mai bine plătiți angajați din Uniunea Europeană muncesc în zona metropolitană Bruxelles şi în Luxemburg. Aceștia primesc 44 de euro pe oră.
Așa cum era de așteptat, România și Bulgaria sunt țările în care angajații primesc cei mai puțini bani pe oră, 4 euro.
Media la nivelul UE a remunerației este de 23 de euro.
Top salarii.
În ceea ce privește salariile minime plătite în țările UE, acestea variau, la 1 ianuarie 2019, de la 286 euro, în Bulgaria, la 2.071 euro, în Luxemburg, în cele 22 de state membre ale Uniunii Europene care au un salariu minim pe economie.
Ţările în care nu există un astfel de salariu sunt Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia.
În rândul celor 22 de state membre incluse în statistica Eurostat, cel mai ridicat salariu minim din UE îl depăşeşte de şapte ori pe cel mai scăzut. Astfel, cele 22 de state membre ale UE care au un salariu minim pe economie pot fi împărţite în trei grupuri: cele din est, cu salariul minim lunar mai mic de 600 de euro, cele din sud, cu salariul minim lunar între 650 euro şi puţin peste 1.000 de euro, şi cele din nord-vest, cu salariul minim lunar mai mare de 1.450 de euro.
În luna ianuarie 2019, cel mai mic salariu minim brut lunar din Uniunea Europeană se înregistra în Bulgaria (286 euro), Letonia (430 de euro), România (446 euro), Ungaria (464 euro), Croaţia (506 euro), Cehia (519 euro), Slovacia (520 euro), Polonia (523 euro), Estonia (540 euro) şi Lituania (555 euro).
În alte cinci ţări membre, salariul minim lunar se situa între 650 euro şi puţin peste 1.000 de euro: Grecia (684 euro), Portugalia (700 euro), Malta (762 euro), Slovenia (887 euro) şi Spania (1.050 euro).
În restul de şapte ţări membre, toate localizate în nord-vest, salariul minim lunar depăşea 1.400 de euro: Marea Britanie (1.453 euro), Franţa (1.521 euro), Germania (1.557 euro), Belgia (1.594 euro), Olanda (1.616 euro), Irlanda (1.656 euro) şi Luxemburg (2.071 euro).
Comparativ, salariul minim federal în SUA era de 1.098 de euro pe lună în ianuarie 2019.