Pe prima poziție a clasamentului se află, evident, Banca Centrală Europeană (BCE), cu rezerve internaționale de aproximativ 800 de miliarde de dolari, urmată de Marea Britanie (cu 118 miliarde de dolari), Polonia (106 miliarde) și Danemarca (86 de miliarde de dolari).
La nivel mondial, România ocupă locul 28 din punct de vedere al rezervelor oficiale. Prima poziție este deținută de China (cu peste 2.600 de miliarde de dolari), urmată de Japonia (1.100 de miliarde de dolari), BCE, Rusia (502 miliarde de dolari) și Arabia Saudită (456 de miliarde de dolari).
În Top 10 se mai găsesc Taiwan (387 de miliarde de dolari), Brazilia (328 de miliarde), India (309 miliarde), Coreea de Sud (298 de miliarde) și Elveția (260 de miliarde de dolari).
Rezerve internaționale mai mici decât țara noastră aveau, la nivelul lui martie 2011, state precum Ungaria, Cehia, Australia sau Ucraina. Dacă luăm în considerare partea deținută din rezervele BCE de statele din zona euro, depozitele BNR găzduiesc mai multe sume în valută străină și aur decât dețin Olanda, Spania, Belgia, Austria ori Portugalia.
Dacă luăm în calcul populația, BNR deține circa 2.400 de dolari pe cap de locuitor, sumă aproximativ identică cu rezervele internaționale per capita din zona euro și mai mare decât cei 1.950 de dolari pe cap de locuitor din China.