Anumite decizii ale Parlamentului României par să afecteze cele mai inedite domenii din ţară. Recent, şeful FRF spune ţara noastră este în pericol să primească sancţiuni grave şi să piardă organizarea Euro 2020 din cauza modificării legii 69/2000, care ar presupune “o ingerinţă politică în activitatea tuturor structurilor sportive de utilitate publică”.
“Avem în momentul de faţă o modificare în parlament, care presupune o ingerinţă politică în activitatea tuturor structurilor sportive de utilitate publică din România. Altfel spus toate federaţiile sportive din România, inclusiv Comitetul Olimpic. Legea 69/2000, articolul 88.1, care propune ca MTS să poată să convoace o adunare generală la federaţiile sportive din România care să propună alegerea organelor de conducere, aprobarea bugetului, inclusiv a strategiei. Acest lucru reprezintă cea mai mare ingerinţă politică care s-ar putea întâmpla în sportul românesc, care încalcă Costituţia României. Constituţia României clarifică libertatea de asociere şi aceasta este un drept fundamental. De aceea recomandăm şi solicit public ministrului Tineretului şi Sportului să intervină deîndată şi să oprească acest demens pe care îl avem în parlament. Luni am fost prezent la o întâlnire cu câţiva deputaţi din cadrul comisiei de administraţie, o comisie care trebuie să emită un aviz, unde am reuşit să întoarcem această modificare în favoarea sportului românesc”, a declarat Burleanu.
Şeful FRF a discutat şi despre consecinţele unei astfel de modificări a legii, explicând cele mai dure scenarii.
“Dacă s-ar întâmpla o asemenea adoptare a unui asemenea amendament, luaţi în considerare că atât UEFA cât şi FIFA, care ne monitorizează, FRF şi cred că şi celelalte federaţii, inclusiv COSR, putem fi într-o situaţie de cele mai grave sancţiuni care s-au aplicat vreodată în Europa. Am fi în rândul următoarelor ţări: Benin, Pakistan, Nigeria, Irak, Guatemala… Ce ar presupune această sancţiune gravă? Euro-2020 nu este în pericol fiindcă nu o să avem gata anumite stadioane, Euro-2020 poate să fie în pericol dacă avem parte de o asemenea modificare de legislaţie, fiindcă acest lucru ar duce la suspendarea FRF. Cum federaţia este organizatorul Euro-2020 în România, imaginaţi-vă în ce situaţie ar fi ţara noastră, Odată suspendată FRF niciun club românesc nu ar putea să mai participe în cupele europene. Nicio echipă naţională nu va putea participa la competiţiile oficiale”, a spus Burleanu, potrivit news.ro.
Propunerea de modificare se află în acest moment în faza de avizare în Camera Deputaţilor. Surprinzător, printre semnatari se numără şi ministrul Tineretului şi Sportului, modificarea trecând deja de Senat.
“Printre semnatari se află inclusiv ministrul Tineretului şi Sportului. Această propunere legislativă a trecut de Senat. Camera Deputaţilor este cameră decizională. În momentul de faţă se află în faza de avizare, după care se merge în comisia de învăţământ pentru raportul final şi după aceea în plenul Camerei Deputaţilor. Am avut deja două discuţii cu ministrul, ultima chiar acum la Salonic, în care mi-a recunoscut că nu a conştientizat magnitudinea acestei situaţii. Între timp am discutat şi cu colegii din COSR şi din alte federaţii să emită şi ei puncte de vedere, ca să nu se creadă că este doar punctul de vedere al FRF şi ne-a promis că va lua act. Aşteptăm să se întâmple acest lucru, să intervină, iar Guvernul României să nu susţină o asemenea modificare. Şansa noastră este că la nivelul Comisiei de Administraţie am regăsit în unanimitate putem spune susţinerea acestui demers al nostru. O singură abţinere a fost. Este neconstituţional un asemenea demers. Cred că domnul ministru a fost influenţat de cineva care şi-ar dori pur şi simplu un control al sportului românesc. Se pare că nu a conştietizat în momentul în care a semnat această propunere legislative”, a mai explicat preşedintele FRF.