Ţara noastră ar putea fi obligată de Comisia Europeană să achite penalităţi de 42 milioane euro pentru că autorităţile nu au fost în stare să plătească la timp subvenţiile agricultorilor.
Comisia Europeană ar putea aplica României corecţii de 10% din valoarea sprijinului acordat pentru campania SAPS (schema de plată unică pe suprafaţă) 2007.
“Există o propunere a UE de a aplica corecţii de 10% din suma totală plătită în cadrul campaniei SAPS 2007. Pentru SAPS 2007 România a plătit în total 420 milioane euro”, a precizat ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Mihail Dumitru, la Brăneşti, la inaugurarea campaniei de primire a cererilor de plată pentru schemele şi măsurile de sprijin pe suprafaţă.
Dumitru a adăugat că ultima scrisoare a comisarului european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a venit ca o reacţie la raportul trimestrial referitor la subvenţii trimisă în luna ianuarie.
Cioloş a solicitat României remedierea deficienţelor în funcţionarea sistemului prin care APIA acordă subvenţiile europene, după ce termenele asumate pentru rezolvarea acestei probleme au fost depăşite.
Oficialii de la Bucureşti speră să obţină o reducere a penalităţilor
Autorităţile române vor să poarte negocieri pentru reducerea sumei la circa 2,2 milioane euro. Astfel, directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Sorin Faur, a declarat că România va trimite o scrisoare de conciliere Comisiei Europene, prin care va solicita reducerea corecţiilor de la 42 milioane euro la 2,2 milioane euro.
“Avem termen până în 5 martie să trimitem scrisoare, iar cu argumentele pe care le avem în spate rezultate din verificările efectuate vom solicita reducerea corecţiilor la 2,2 milioane euro”, a spus Sorin Faur.
Referitor la corecţiile pentru campanie din 2008, Faur a spus că se aşteaptă ca acestea să fie mai mici, explicând că erorile în declarările suprafeţelor s-au redus considerabil.
Comisia Europeană a calculat, în conformitate cu prevederile comunitare, penalizări de 8.409.938 euro pentru depăşirea termenului de 30 iunie 2008 de acordare a plăţilor la hectar pentru anul 2007, anunţa în martie 2009 Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Plăţile efectuate după 30 iunie sunt penalizate
Pentru a nu fi penalizate, statele membre trebuie să efectueze plăţile directe către fermieri până la 30 iunie. În cazul în care restanţele de plată depăşesc 4% din totalul subvenţiilor comunitare, se aplică o penalizare graduală, pentru fiecare lună de depăşire a termenului, pentru sumele ce depăşesc 4%.
Potrivit Regulamentului european, toate cheltuielile suplimentare efectuate faţă de marja de 4% se reduc cu următoarele procente: cu 10% pentru o întârziere de până la o lună, cu 25% pentru o întârziere de până la două luni, cu 45% pentru trei luni, cu 70% pentru patru luni, iar pentru o întârziere de mai mult de patru luni, cheltuielile se reduc cu 100%.
În acest an, fermierii vor avea la dispoziţie pentru subvenţii 730 milioane euro din fonduri europene şi 635 milioane euro din fonduri naţionale, atât pentru partea vegetală, cât şi pentru cea animală, astfel încât subvenţia va fi de 166 euro pe hectar, faţă de 116 euro în 2009.