Guvernul PNL nu a prevăzut o reformă serioasă în domeniile cerute de Uniunea Europeană, respectiv digitalizarea, protecția mediului, sustenabilitatea economică și educația, susține Gabriela Firea, care îi acuză pe liberali că au fost mai preocupați de campania electorală.
Gabriela Firea acuză guvernarea liberală de faptul că riscă să îngroape România, prin incompetența, demagogia și foamea de putere a PNL.
Românii au nevoie acum, urgent, de un guvern responsabil, care să refacă planul de redresare și relansare a economiei, conform cerințelor Comisiei Europene, nu de circul negocierilor de la Vila Lac 1, susține fostul Primar General.
”O nouă minciună”
”Pocnesc gogoșile din campanie una câte una! Marele Program de Redresare și Reziliență, prezentat cu pompă de președintele Iohannis și de guvernul Orban în plină campanie electorală, se dovedește a fi o nouă minciună, un nimic economic, un balon de săpun.
Comisia Europeană a criticat dur documentul oficial, despre care spune că nu îndeplinește criteriile impuse și că nu oferă sustenabilitate economică.
Românii află acum, chiar de la Comisia Europeană, că faimoasele proiecte de relansare economică care ar fi avut 30 de miliarde de euro finanțare din banii europeni ai programului de reziliență sunt doar o înșiruire de intenții, prost concepute și prost redactate, de incompetenții din guvernul PNL, care nu au prevăzut o reformă serioasă în domeniile cerute de Uniunea Europeană, respectiv digitalizarea, protecția mediului, sustenabilitatea economică și educația.”, a scris Firea miercuri pe Facebook.
”Să pună capăt jocurilor politicianiste până nu e prea târziu”
”Odată-n plus se vede cum riscă să îngroape România, să-i amâne ori chiar să-i anuleze accesul la fondurile europene vitale.
Cerem încă o dată atât președintelui Iohannis cât și politicienilor de dreapta, să pună capăt jocurilor politicianiste până nu e prea târziu. Românii nu au nevoie de circul negocierilor de la Vila Lac 1.
Românii au nevoie acum, urgent, de un guvern responsabil, care să refacă planul de redresare și relansare a economiei, conform cerințelor Comisiei Europene.
PSD și premierul propus, Alexandru Rafila, pot pune în aplicare, din prima zi de guvernare, un plan concret și eficient de combatere a pandemiei și un program economic adaptat cerințelor Comisiei Europene.”, arată fostul Primar General.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea.