România riscă să piardă anual în jur de 80 de milioane de euro pe subvenţii europene din cauza Brexit, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, într-o conferinţă de presă.
'Un prim calcul indică faptul că Marea Britanie contribuie anual cu 13 miliarde de euro la bugetul european, care în acest an este format din credite de angajament şi credite de plată. Creditele de angajament sunt 144 miliarde de euro la bugetul european şi putem face un calcul ce înseamnă retragerea a 13 miliarde de euro. Am verificat cu colegii de la Bruxelles şi ar afecta cu circa 2-3 procente bugetul european pentru România', a precizat ministrul Agriculturii.
În opinia acestuia, reducerea nu se va aplica uniform şi în mod sigur vor fi negocieri, însă din primele calcule reiese că România ar putea pierde anual circa 80 de milioane de euro.
'Nu este sigur că se va aplica uniform (reducerea n.r.) pentru că nu uitaţi că Dacian Cioloş a făcut un obiectiv din mandatul său de comisar pe agricultură: să reducă decalajul pe plăţi directe la nivel european. Aşa s-a şi întâmplat. România, Polonia, Portugalia şi ţările baltice au primit o suplimentare, iar banii au fost tăiaţi din plăţile directe de la nemţi, de la francezi şi de la alte state membre şi s-au adăugat la bugetul naţional al României. Acum, nu pot să vă spun exact, vor fi negocieri rămâne de văzut ce se va întâmpla, dar există un risc ca România să piardă anual până la 80 de milioane de euro', a subliniat şeful de la MADR.
Britanicii au votat pentru ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană (Brexit) la Referendumul organizat în data de 23 iunie.
Conform rezultatelor definitive, 51,9% dintre alegători au votat în favoarea Brexit-ului. Rata de participare la vot a fost de 72,2%. Numărul votanţilor care s-au pronunţat pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se ridică la 17.410.742 milioane.