România riscă să piardă nu doar medicii şi asistenţii, ci şi pacienţii odată cu intrarea în vigoare în luna octombrie a acestui an a Directivei Uniunii Europene 24/2011, care obligă statul român să le ramburseze bani de tratament în alte ţări, relevă un comunicat al Federaţiei 'Solidaritatea Sanitară' din România (FSSR).
‘Medici care pleacă pentru salarii mai mari, asistenţi care părăsesc ţara pentru condiţii de lucru mai bune şi pacienţi care vor pleca pentru un tratament mai bun în alte ţări, deoarece tratamentul va fi plătit de statul român şi deteriorarea inevitabilă a capacităţii de tratament din România, reprezintă doar un şir de evenimente la care riscăm să asistăm din luna octombrie a acestui an, odată cu intrarea în vigoare a Directivei UE nr. 24/2011’, se arată într-un comunicat al FSSR.
Potrivit sursei citate, migrarea pacienţilor înregistrează deja în vestul ţării cote alarmante, în condiţiile în care mii de români se tratează în spitalele din Ungaria, la Szeged, Gyula şi Debrecen, preferând să plătească din buzunar costul unor servicii medicale de calitate.
‘În condiţiile în care directiva obligă statul român să le ramburseze bani de tratament procesul va capătă o amploare nemaiîntâlnită, lipsind nenumărate spitale de potenţiali pacienţi şi golind visteria Casei Naţionale de Asigurări Sociale de Sănătate. Acesta riscă să fie efectul Directivei U.E. nr. 24/2011 care va fi aplicabilă din octombrie anul acesta, dacă România nu reuşeşte să aplice un plan coerent de reformă pe zona sistemului de finanţare a sănătăţii şi pe cea a calităţii serviciilor medicale. A aloca 50 sau 500 milioane de euro suplimentar pentru salarizare nu rezolvă încă problema de fond, fiind necesară o reformă care să reaşeze însuţi sistemul de finanţare a sănătăţii. Nu este vorba doar de creşterea nivelului de salarizare, acesta fiind doar unul din paşii ce trebuie făcuţi pentru reaşezarea sistemului sanitar, toţi având ca obiectiv creşterea calităţii serviciilor medicale’, se menţionează în comunicat.
Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ din România consideră că Directiva 24/2011 pune o presiune deosebită pe statul român în special în ceea ce priveşte decontarea serviciilor medicale pentru românii care se tratează în străinătate, crearea procedurilor specifice autorizării prealabile, asigurarea unui standard de calitate a serviciilor medicale, crearea sistemului de informare a pacienţilor, existenţa unui sistem funcţional de asigurări de malpraxis, asigurarea coerenţei dintre măsurile de reformă şi principiile de funcţionare ale unui sistem de sănătate enunţate în Directivă şi existente la nivelul UE. De asemenea, statul român trebuie să aibă în vedere construirea unui sistem de sănătate occidental pentru eventualii pacienţi din Occident.
‘Principala consecinţă a directivei o va constitui faptul că pacienţii vor urma medicii români în ţările de destinaţie. Evident, este în primul rând de pacienţii care au cel puţin un nivel mediu, permiţându-şi un astfel de efort financiar, cei săraci urmând a încerca să-şi găsească alinarea în ceea ce va rămâne din sistemul sanitar românesc’, se mai menţionează în comunicatul FSSR. AGERPRES