Reprezentanții Horvath, companie internațională de consultanță în management, a transmis că România va investi numai 400 milioane de euro în proiecte de digitalizare a sistemului de sănătate, prin intermediul fondurilor provenite din PNRR.
În acest context, reprezentanții Horvath au explicat că suma respectivă reprezintă mai puţin de jumătate din bugetul alocat de Polonia, care a planificat investiţii de un miliard de euro în digitalizarea sistemului de sănătate..
„România a decis ca, din totalul de 29,2 miliarde euro, primiţi de la Uniunea Europeană prin intermediul PNRR, 2,45 să fie direcţionaţi spre domeniul sănătăţii. Acest buget este unul dintre cele mai mari din Europa Centrală şi de Est, destinat sectorului de sănătate”, transmit reprezentanții Horvath.
În acest context, ţara noastră şi-a declarat intenţia ca o parte semnificativă din cei 2,45 miliarde euro alocaţi sănătăţii, respectiv 1,9 miliarde euro, să meargă către înnoirea infrastructurii, prin proiecte ca modernizarea spitalelor existente şi construirea unora noi, precum şi achiziţia de aparatură medicală modernă.
Studiul realizat de Horvath, în prima parte a acestui an, vizează întrebuințarea fondurilor provenite prin PNRR în sistemul de sănătate din şase ţări europene: Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România şi Croaţia.
Digitalizarea sistemului medical în România
În România, autoritățile pregătesc proiecte care ţin de consolidarea telemedicinei, îmbunătăţirea infrastructurii digitale a unităţilor sanitare publice, sistemele mobile de monitorizare a pacienţilor şi asistenţa tehnică pentru dezvoltarea şi integrarea soluţiilor de sănătate digitală. Comparativ, Polonia investeşte o sumă care depăşeşte dublul bugetului ţării noastre.
„Digitalizarea este o componentă vitală pentru modernizarea sistemului medical. Investiţiile pe acest segment sunt foarte importante, în special dacă ne gândim la faptul că domeniul sănătăţii în Europa Centrală şi de Est se află la un nivel de dezvoltare mult mai scăzut faţă de restul statelor membre ale UE. De exemplu, date Eurostat din 2018 arată că mortalitatea cauzată de boli care puteau fi prevenite sau tratate este cu 70% mai mare în ţări ca România şi Ungaria, faţă de media UE.
Dintre vecinii noştri, Cehia avea, în 2018, cea mai scăzută rată a mortalităţii, care se plasa cu doar 9% peste media europeană, cu 297 de decese per 100.000 locuitori. Aşadar, este necesar ca România să pună la punct o strategie coerentă prin care bugetul generos alocat domeniului sănătăţii să fie corect distribuit.
Este evident că sistemul local de sănătate are nevoie de investiţii consistente, dar implementarea fondurilor alocate prin PNRR va constitui cu siguranţă o provocare. Rata României pentru absorbţia fondurilor europene este de 33% pentru perioada 2014-2020, a doua cea mai mică din Europa de Est, după Croaţia. La polul opus se află Polonia, cu 45%, pentru acelaşi interval”, a declarat Constantin Pelehra, reprezentat al companiei Horvath.